UTA a învins-o pe Metaloglobus cu 5-1, în etapa a treia din play-out-ul Ligii 1. Echipa lui Adrian Mihalcea s-a distrat în meciul de pe teren propriu contra ultimei clasate din Liga 1.
În urma acestui succes, “Bătrâna Doamnă” a profitat de înfrângerea suferită de FCSB la Botoşani, scor 2-3, şi trece pe primul loc în play-out, ajungând la 28 de puncte, în timp ce formaţia roş-albastră este a doua în play-out, cu 27 de puncte, la egalitate cu Botoşani.
UTA – Metaloglobus 5-1. FCSB a pierdut primul loc în play-out
UTA Arad a deschis scorul în minutul 27 al meciului de pe teren propriu cu Pospelov, în timp ce Florin Iacob a majorat diferenţa chiar înainte de pauză, în minutul 44.
În repriza secundă, Hakim Abdallah a înscris şi el, în minutul 61, atunci când a transformat o lovitură de la 11 metri. Şi Marius Coman, jucător care a fost convocat la echipa naţională în premieră, la acţiunea din luna martie, a înscris, în minutul 82, cu un şut din întoarcere.
Metaloglobus a înscris în minutul 86 golul de onoare. Pentru echipa lui Florin Bratu a marcat olandezul Yassine Zakir, cu un şut superb. Pospelov a stabilit scorul final în minutul 90+1, cu o lovitură de cap.
Pentru UTA Arad urmează acum încă un meci pe teren propriu, cu FC Botoşani, după care se va deplasa la Galaţi, pentru partida cu Oţelul.
De partea cealaltă, Metaloglobus va juca etapa viitoare pe teren propriu contra celor de la Csikzereda. Echipa lui Bratu este pe ultimul loc, cu 10 puncte, la 6 puncte în spatele lui Petrolul Ploieşti şi Unirea Slobozia, echipe care se află pe locurile de baraj, dar care au şi un meci mai puţin disputat.
- Adversarul lui Lionel Messi de la Cupa Mondială semnează cu CFR Cluj
- Cristi Manea a făcut anunțul, după oferta venită de la Gaziantep: „Am comunicat în ultima vreme”
- Gigi Becali, dezlănţuit! Transferul spectaculos anunţat la FCSB, imediat după ce a bătut palma cu Gnahore
- Ce spune Gigi Becali despre transferul lui Kennedy Boateng la FCSB, după ce a anunţat aducerea lui Eddy Gnahore
- Gigi Becali a anunţat că a rezolvat transferul lui Eddy Gnahore la FCSB! Lovitură dată de roş-albaştri





























