Adio, dar rămân cu tine! Dan Alexa a fost reconfirmat în funcţie la o zi după ce şi-a dat demisia de la ASU Poli Timişoara. "Apreciem munca depusă!"

Iulian Focșăneanu Publicat: 20 aprilie 2021, 8:05

Comentarii
Adio, dar rămân cu tine! Dan Alexa a fost reconfirmat în funcţie la o zi după ce şi-a dat demisia de la ASU Poli Timişoara. "Apreciem munca depusă!"

Dan Alexa, convins de fani să nu plece de la club

Chiar dacă gruparea viola are trei înfrângeri la rând în play-off-ul Ligii 2, suporterii au încredere deplină în Alexa. Mai mult, l-au anunţat că poate face orice schimbări sunt necesare pentru a-şi putea îndeplini principalul obiectiv, promovarea în Liga 1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dan Alexa rămâne antrenorul lui ASU Poli Timişoara

"Reprezentanții Universității Politehnica Timișoara și ai Asociației Suporterilor Timișoreni ”Druckeria” implicați în conducerea clubului au hotărât, în urma unei ședințe de urgență, reconfirmarea lui Dan Alexa în funcția de antrenor principal al echipei, până la încheierea acestui sezon. Apreciem în acest fel munca pe care Dan a depus-o, alături de noi, în închegarea unei echipe competitive pentru acest an de Liga a II-a, în care obiectivul pe care ni l-am trasat poate fi în continuare atins.

Referitor la parcursul sportiv din ultima perioadă, suntem în asentimentul tuturor și considerăm că trebuie să existe schimbări pe toate planurile, începând cu cel al determinării și atitudinii în joc. În acest sens reafirmăm poziția staff-ului tehnic, acesta având libertatea de a face orice schimbări consideră necesare pentru urmărirea obiectivului stabilit: promovarea în Liga I. Cei mai frumoși ani sunt cei ce vor veni! Înainte Politehnica!", se anunţă în comunicatul Politehnicii Timişoara.

Parcursul dezastruos al lui ASU Poli Timişoara din play-off-ul Ligii 2 l-a făcut pe Dan Alexa să îşi anunţe demisia. "Chirurgul" răbufnise după ultimul eşec din campionat.

Nu pot să reconstruiesc echipa din temelii. Eu respect fotbalistul, respect jucătorul, respect anii, respect trecutul. Sunt jucători care au caracter foarte bun și nu vreau să ajung să dau eu afară pe cineva! Așa mai bine plec eu și Poli nu va muri. Pentru că o să fiu lângă echipa asta. Este viața mea”, a declarat Alexa la DigiSport.

Reclamă
Reclamă

În urma eşecului cu CS Mioveni, ASU Poli Timişoara ocupă ultimul loc în play-off-ul din Liga 2, cu 33 de puncte. Bănăţenii au un singur punct obţinut în 4 etape.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ştim toate echipele calificate la World Cup 2026. Cine va câştiga trofeul?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:46

Cum l-a numit Adrian Mutu pe Gigi Becali, după ce patronul FCSB-ului a vorbit cu ministrul Apărării la telefon!

23:33

Iuliu Mureşan a confirmat că Marius Bilaşco merge la Rapid! A anunţat şi ce se întâmplă cu Bogdan Mara

23:12

Sfâșietor. Ultimul mesaj pe care i l-a trimis soția lui Diogo Jota, dar acesta nu a apucat să-l citească

23:10

Primul pas oficial pentru numirea lui Gică Hagi ca selecţioner al naţionalei! Comisia Tehnică are şedinţă vineri

22:47

Istorie în Champions League feminin. Barca a învins-o pe Real Madrid cu 12-2

22:40

Steaua a obţinut primul succes în play-off, 2-0 cu Chindia. Înlocuitorul lui Adi Popa a dat gol cu călcâiul!

1 EXCLUSIVÎncepe revoluţia: Primii titulari ai României, OUT de la naţională în era “Gică Hagi” 2 EXCLUSIVPrima condiţie pe care FRF i-a refuzat-o lui Gică Hagi, în negocierile pentru preluarea naţionalei României 3 3 jucători, OUT de la FCSB! Decizia luată de Mirel Rădoi 4 S-a decis o altă plecare de la FCSB! Gigi Becali şi Mihai Stoica îi aduc înlocuitor 5 Reacția lui Gigi Becali după anunțul Ministrului Apărării: „Eu vreau Steaua doar pentru suporteri” 6 Asta ar fi lovitura secolului. Guardiola, printre favoriții la banca naționalei Italiei
Citește și