"Miţă" avea o înţelegere scadentă în această vară, dar aceasta a fost prelungită pe o perioadă de un an şi jumătate. Tehnicianul giuleştenilor a avut o primă reacţie după ce a parafat noul contract.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mihai Iosif rămâne antrenorul Rapidului

"Le mulțumesc celor ce au avut încredere în mine și voi face tot ceea ce îmi stă în putință pentru a nu-i dezamăgi", a spus Mihai Iosif, pentru site-ul oficial, la semnarea contractului.

Din postura de antrenor principal, Iosif a obţinut 7 victorii, o remiză şi două înfrângeri. A fost şi "secundul" lui Nicolae Grigore în alte cinci partide din acest sezon.

Mihai Iosif are patru succese la rând pe banca alb-vişiniilor. Rapid poate egala la puncte liderul U Craiova 1948 în cazul în care se impune, joi, în deplasarea cu ASU Poli Timişoara.

Mihai Iosif, reacţie virală după victoria cu Dunărea Călăraşi

Mihai Iosif a oferit o reacţie savuroasă după ce a învins-o cu 4-1 pe Dunărea Călăraşi.

"Luăm fiecare meci în parte. Ne bucurăm mai cu capul pe umări. Dacă aveam o baghetă magică, o înviam pe mama. Suntem un grup unit. Şi noi am avut absenţi, foarte mulţi. Nu am comentat niciodată arbitrajul.

Nu mă pot pronunţa. Ca să joci la Rapid, atitudinea asta e primordială. Lupta pentru promovare e deschisă, acerbă. Toate echipele au şanse egale. Dacă vom promova cu Rapidul ar fi un vis împlinit", a declarat antrenorul Rapidului.