România va disputa un al doilea meci amical în această vară, cu Ţara Galilor, pe 6 iunie, pe Stadionul Steaua. Anunţul oficial a fost făcut de Federaţia Română de Fotbal.
Primul meci al lui Gică Hagi pe banca României va fi cu Georgia, pe 2 iunie, la Tbilisi.
România – Ţara Galilor, pe Stadionul Steaua
„După ce luna trecută a fost oficializată partida din deplasare, cu Georgia, FRF anunță și finalizarea discuțiilor pentru cel de-al doilea amical din luna iunie. Astfel, pe 6 iunie, la București, pe stadionul Steaua, Echipa Națională va evolua împotriva selecționatei din Țara Galilor.
Acesta va fi al șaselea meci între cele două selecționate, tricolorii având un palmares pozitiv: trei victorii, un rezultat de egalitate și o înfrângere. Ultima întâlnire între cele două reprezentative s-a disputat la Cardiff, în noiembrie 1993, partidă ce a consfințit calificarea tricolorilor la Campionatul Mondial din 1994.
Având în vedere intervalul scurt disponibil și riscul de a nu mai găsi adversari pentru această perioadă FIFA, programul meciurilor de pregătire din luna iunie a fost stabilit încă de la începutul anului”, se arată pe frf.ro.
- Marea schimbare adusă de Gică Hagi la echipa naţională, înaintea debutului în Nations League: „Cel mai important”
- „Are principii clare”. Florin Răducioiu ştie ce va schimba Gică Hagi la naţională, în Liga Naţiunilor: „E grupă de EURO”
- Răzvan Marin, tricolorul lunii august! Mijlocaşul lui AEK a câştigat detaşat votul fanilor
- „Problemele de fond nu s-au schimbat” Ce a spus Ionuţ Lupescu de naţională înainte de primele meciuri oficiale ale lui Hagi
- Emoţii pentru Gică Hagi înaintea meciurilor naţionalei! Fiul lui, Ianis, s-a accidentat în meciul cu echipa lui Mihăilă

































