FIFA, boicotată de FRF! Naţionala refuză să participe la competiţia la care a fost acceptată Rusia
Federaţia Română de Fotbal a decis să nu trimită echipa naţională U15 la Campionatul Mondial şi Festivalul FIFA, un turneu care are loc în perioada 22-31 octombrie şi este găzduit de Azerbaidjan. În total, 191 de echipe au fost invitate de forul internaţional.
Nu doar FRF a refuzat să participe. România, alături de alte 17 echipe din Europa, boicotează competiţia organizată de FIFA.
FRF nu trimite România U15 la turneul organizat de FIFA în Azerbaidjan
Potrivit fanatik.ro, trei motive stau în spatele refuzului de a participa cu naţionala U15 la competiţia din Azrebaidjan:
- 1. Competiţia nu este în calendarul oficial.
- 2. Competiția se joacă în format 7+1, cu 14 jucători în lot și doar patru în staff, un coșmar logistic.
- 3. Răzvan Burleanu vrea să-i transmită clar un mesaj lui Infantino, contestat public de după derapajele de la Campionatul Mondial.
Meciurile de la această competiţie se joacă 7+1. Vor fi două reprize de câte 20 de minute, cu pauză de 5 minute, pe un teren 68×47 de metri. Porţile vor avea dimensiuni normale şi vor fi permise schimbări nelimitate.
În total, 181 de echipe vor participa la această competiţie. Germania, Belgia, Olanda, Austria, Elveția, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Islanda, Ucraina, Serbia, Slovenia, Armenia, San Marino, Liechtenstein, Insulele Feroe, Statele Unite ale Americii, Coreea de Nord, Libia și Eritreea se numără printre ţările care, alături de România, au refuzat participarea.
Răzvan Burleanu se numără printre contestatarii lui Gianni Infantino, preşedintele FIFA. Recent, preşedintele FRF a avut un discurs la adresa celui care conduce destinele forului internaţional:
„În momentul de faţă, atât eu personal, cât şi colegii mei din Comitetul Executiv putem spune la fel de categoric că ne-am pierdut încrederea în Gianni Infantino. Acest lucru înseamnă pur şi simplu că nu îl vom vota dacă nu se va retrage şi va candida în martie 2027. A trecut aproape o lună de când suntem în această criză, iar Gianni Infantino nu a sunat niciun membru al boardului din care fac şi eu parte pentru a oferi explicaţii suplimentare, dar şi garanţii că această iniţiativă de vânzare a fotbalului, această privatizare a fotbalului nu va fi reluată în viitor.
Dezamăgirea cea mai puternică este că am crezut în el, în toate principiile şi valorile care au stat la baza relaţiei noastre, am avut aspiraţii comune, am crezut şi am sperat că va fi un agent al schimbării, dar de la un an la altul am simţit cum s-a îndepărtat de misiunea iniţială. Chiar l-am considerat o perioadă lungă de timp un prieten.
Un aspect foarte important este că Gianni Infantino a pierdut nu doar legitimitatea primei confederaţii care l-a susţinut politic şi financiar în campania electorală din 2016, dar şi susţinerea delegaţilor FIFA din alte confederaţii, precum şi sprijinul comunităţii fotbalistice reprezentate de suporteri, jucători, ligi sau cluburi”, spunea Răzvan Burleanu, la finalul unei şedinţe de CEx.