România și-a aflat adversarele de la Campionatul European 2026. Cum arată grupa tricolorelor

Daniel Işvanca Publicat: 16 aprilie 2026, 19:41

Comentarii
România și-a aflat adversarele de la Campionatul European 2026. Cum arată grupa tricolorelor

Naționala de handbal feminin a României / Sportpictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Naționala de handbal feminin a României și-a aflat adversarele la Campionatul European de anul acesta, competiție care va fi găzduită de noi, alături de Polonia, Cehia, Slovacia și Turcia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cele 24 de naționale au fost repartizate în șase grupe de câte patru echipe, iar selecționata tricoloră a fost repartizată în urna a doua la tragerea la sorți.

România, repartizată în Grupa B la Campionatul European

România va fi una dintre gazdele Campionatului European de handbal feminin din acest an, alături de Polonia, Cehia, Slovacia și Turcia. La tragerea la sorți ce a avut loc joi, tricolorele și-au aflat adversarele.

Selecționata noastră a fost repartizată automat în cadrul grupei B, fiind cap de serie, ca organizatoare a competiției. Norvegia, cea mai bună națională de handbal din lume, campioană mondială și olimpică, va fi adversara noastră în grupe.

  • Grupa A (Oradea): Ungaria, Muntenegru, Slovenia, IslandaGrupa B (Cluj-Napoca): Norvegia, ROMÂNIA, Elveția, Macedonia de NordGrupa C (Antalya): Danemarca, Spania, Turcia, Grecia

    Grupa D (Brno): Olanda, Cehia, Austria, Croația

Reclamă
Reclamă

Grupa E (Katowice): Franța, Polonia, Insulele Feroe, Ucraina

Grupa F (Bratislava): Suedia, Germania, Slovacia, Serbia

Primele două formații clasate din fiecare grupă se vor califica în runda principală, care se va disputa la Cluj-Napoca (echipele din grupele A, B și C), respectiv Katowice (grupele D, E și F). Final Four-ul se va disputa la Katowice, Polonia – Spodek Arena.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va fi Denis Drăguş golgheterul FCSB la finalul sezonului?
Loading ... Loading ...
Citește și:
20:53

LIVE TEXTInter – Napoli 3-2. Remontada de poveste! Lautaro Martinez înscrie în minutul 90 pentru echipa lui Cristi Chivu

20:45

FotoScenografie impresionantă la derby-ul Dinamo – FCSB! Stadionul Arcul de Triumf a devenit alb-roşu

20:30

LIVE TEXTDinamo – FCSB 0-0. Derby încins pe „Arcul de Triumf”! Ocazie mare pentru Karamoko

20:11

Vlad Chiricheş i-a bătut obrazul lui Gigi Becali după coşmarul trăit la FCSB: „Respectul înseamnă şi altceva”

20:10

VideoJurnal Antena Sport | Frăţia dinamoviştilor

20:08

VideoJurnal Antena Sport | Sărbătoarea Craiovei

1 Transferul lui Karlo Muhar la FCSB, în impas! Gigi Becali a intervenit 2 Marius Șumudică i-a cerut lui Gigi Becali un jucător de la FCSB, în schimbul lui Karlo Muhar. Pe cine vrea CFR Cluj 3 Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu transferul lui Karlo Muhar la FCSB 4 „Au semnat, gata!” FCSB, lovitură după lovitură pe piața transferurilor! Doar unul poate debuta în marele derby 5 Denis Drăguș a ales: ce număr va purta la FCSB 6 Veste bună pentru FCSB. S-a semnat contractul înaintea derby-ului cu Dinamo
Citește și