Viitorul lui Antonio Conte la Napoli este unul incert. Campion în sezonul trecut, Conte este aproape să rateze trofeul în actuala stagiune în dauna Interului lui Cristi Chivu, iar antrenorul italian este dorit să revină pe banca naționalei Italiei.
Astfel, președintele celor de la Napoli, De Laurentiis, a decis să aibă o discuție cât mai curând cu Antonio Conte pentru a lămuri lucrurile.
Conte, între Napoli și Italia
Conform jurnaliștilor de la Corriere dello Sport, patronul lui Napoli a decis să devanseze întâlnirea cu Conte care era programată pentru finalul sezonului. Însă cum titlul este aproape pierdut, viitorul lui Conte va fi decis mai rapid.
Întâlnirea decisivă dintre De Laurentiis și Conte va avea loc săptămâna viitoare, fie înaintea meciului cu Cremonese, fie după acesta. Culmea, un meci în care Napoli poate pierde matematic titlul în fața lui Inter. La întâlnire urmează să aibă loc și directorul sportiv, Giovanni Manna, și CEO-ul clubului, Andrea Chiavelli.
Conte mai are un an de contract cu Napoli, până în 2027, însă De Laurentiis a declarat deja că nu se va opune unei plecări a lui Conte la naționala Italiei, dacă aceasta va fi dorința antrenorului. O asemenea numire depinde însă și de cine va fi noul președinte al Federației din Italia. Alegerile vor avea loc pe 22 iunie.
- Dezastru pentru Radu Drăguşin la Fiorentina: a fost inclus în echipa celor mai slabi jucători din Serie A
- Primul antrenor dat afară în top 5 campionate din Europa: a transferat un român vara trecută
- Dezastru la Fiorentina! Decizia radicală luată de clubul lui Radu Drăguşin
- Nota primită de Daniel Bîrligea, după ce a jucat din nou la Frosinone. Meci nebun în Serie A
- Veste excelentă pentru Cristi Chivu, înaintea confruntării cu Real Madrid. „Mutarea” oficializată de Inter

































