Fanii Rapidului au ieşit la atac, după ultimele rezultate înregistrate de echipă. Giuleştenii conduşi de Costel Gâlcă nu au mai învins pe nimeni de patru etape, în play-off.
Peluza Nord a Rapidului a emis un comunicat în semn de protest, fiind luaţi la ţintă atât cei din conducerea clubului, cât şi jucătorii. În ciuda nemulţumirilor, fanii au luat decizia de a se prezenta în continuare la meciurile echipei, doar pentru „a face act de prezenţă”.
Fanii Rapidului au ieşit la atac, dar au decis să facă „act de prezenţă” la meciurile echipei
În semn de protest, fanii au decis să nu fluture steaguri şi să nu afişeze niciun banner la următoarele meciuri ale Rapidului în play-off. Giuleştenii se vor duela cu Dinamo, în următoarea etapă, pe Arena Naţională.
„Având în vedere situația actuală din cadrul clubului Rapid București, marcată de lipsa de profesionalism din partea conducerii, lipsa de implicare și absența rezultatelor, precum și atitudinea delăsătoare a unor jucători, care ajung să influențeze vestiarul și schimbările de antrenori în funcție de propriile interese, Peluza Nord Rapid nu poate rămâne indiferentă.
În semn de protest față de aceste derapaje grave si in formă continuă, care pătează istoria și afectează identitatea și performanța clubului, Peluza Nord Rapid anunță că va fi prezentă la meciuri până la finalul sezonului doar pentru a face act de prezență.
Pe durata acestor partide nu vor fi afișate bannere și nu vor fi fluturate steaguri.
Această formă de protest reflectă exact atitudinea pe care conducerea o manifestă în birouri și jucătorii pe teren: prezență fără implicare, fără responsabilitate și fără rezultate.
Rapid înseamnă mai mult decât atât!
Iar până când acest lucru va fi înțeles și respectat de toți cei implicați, poziția noastră rămâne fermă”, a anunţat Peluza Nord a Rapidului, într-un comunicat emis pe Facebook.
- Denis Drăguş îi face Dream Team de titlu lui Gigi Becali! Transferul uriaş la care visează
- Rapid vrea să scape de un fost om de bază! Jucătorul refuză să plece şi vrea să îşi ducă la final contractul
- Gigi Becali, declaraţie de război înainte de Universitatea Craiova – FCSB: „Îi paradesc ca pe ăia de la Dinamo”
- Gigi Becali e convins că a dat lovitura şi că va câştiga milioane multe cu noul transfer de la FCSB
- Gheorghe Mustaţă a anunţat care va fi noul antrenor de la FCSB: „Voi merge personal la el”


































