Inter Milano a făcut 2-2 în ultima etapă pe terenul celor de la Torino și este aproape de titlu de campioană. Sărbătoarea oricum fusese amânată de victoria lui Napoli cu Cremonese.
Însă în ultimele patru etape, Inter nu mai depinde rezultatele altei echipe. Cu o victorie, devine campioană. Și poate să obțină titlul chiar înainte să joace etapa viitoare contra Parmei, fosta echipă a lui Cristi Chivu, în cazul în care Napoli pierde cu Como.
Reacția lui Chivu după egalul cu Torino
Chivu a mizat pe mai mulți jucători din planul secund la meciul cu Torino. El rămâne încrezător că echipa sa va reuși să obțină punctele necesare pentru câștigarea campionatului.
„Trebuie să le dăm credit celor de la Torino, pentru că au crezut în șansa lor. După 2-0 au găsit resurse, iar după 2-1 ne-au pus în dificultate. Părea că avem meciul sub control și avantajul de două goluri ar fi trebuit să ne dea liniște. Golul de 2-1 ne-a afectat mai ales mental, ei au venit cu mai multă energie și determinare. Sunt genul de meciuri pe care, uneori, le poți și pierde. Apreciez însă reacția băieților mei, faptul că au rămas în joc. Torino are meritul pentru ce s-a întâmplat după 2-0, iar schimbările lor ne-au creat probleme și din punct de vedere al energiei.
Eu sunt antrenor, trebuie să pregătesc echipa pentru un meci de Serie A. Cu D’Aversa, Torino a crescut mult. Noi am încercat să gestionăm problemele fizice și micile accidentări ale unor jucători. Cei care au intrat pe teren au dat tot ce au avut mai bun și asta iau cu mine. Ne-am propus să luăm patru puncte în cinci meciuri, mai avem trei de obținut în următoarele patru. Pe hârtie poate părea simplu să scoți rezultate, dar gestionarea emoțiilor și apropierea de obiectiv nu sunt deloc ușoare. De multe ori, chiar și când jucam, am fost aproape să pierdem titluri. Asta nu înseamnă că nu suntem liniștiți, ci că vrem să închidem obiectivul cât mai repede.
Nu mă gândesc deloc la emoții (nr. meciul cu Parma). Sunt concentrat pe muncă și pe responsabilitatea mea. Trebuie să pregătesc meciul cât mai bine și să transmit motivația potrivită. Este visul nostru, început acum nouă luni, construit prin muncă și prin tot ce am lăsat în urmă. Vreau să duc echipa spre unul dintre obiectivele stabilite la începutul sezonului. Trebuie să transmit calm, dar și ambiție, dorință și foame de performanță. Restul contează mai puțin” a spus Cristi Chivu după partida cu Torino.
El a fost întrebat și despre faza controversată de la penalty-ul din care Torino a egalat: „Nu aveam ochelarii, nu vedeam monitorul. Nu vorbesc despre arbitraj, n-am făcut-o tot sezonul. Mă gândesc mai degrabă de ce, după 2-0, am ajuns să avem probleme. E meritul celor de la Torino și al modului în care au încercat să schimbe jocul” a mai spus Chivu.
- AS Roma vrea să se întărească pentru Liga Campionilor de la Real Madrid! Două vedete sunt dorite pe Olimpico
- Cristi Chivu rupe tăcerea după transferul starului din Premier League la Inter şi a dezvăluit motivele afacerii
- Prima reacție a celui mai nou transfer făcut de Chivu la Inter: „Abia aștept să joc în fața voastră”
- Conducerea lui Inter i-a pus o condiție clară lui Cristi Chivu. Ce se întâmplă cu transferurile pe Meazza
- A aterizat în Italia! Imagini cu primul mare transfer pentru Cristi Chivu la Inter































