Bayern Munchen poate să câștige o nouă triplă fantastică în acest sezon. A luat deja titlul în Bundesliga, este în finala Cupei Germaniei, iar marți joacă în semifinalele UEFA Champions League contra celor de la Paris Saint-Germain.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Bayern a reușit în acest sezon să distrugă toate recordurile, iar cel care este considerat principalul responsabil cu formarea acestei echipe fantastice este Vincent Kompany. Cel care a ajuns surprinzător pe banca lui Bayern în 2024.

Guardiola l-a recomandat pe Kompany

Alegerea lui Vincent Kompany a surprins lumea fotbalului în urmă cu doi ani. Fostul fundaș de la Hamburg și Manchester City tocmai retrogradase cu Burnley din Premier League. Directorul sportiv de la Bayern, Max Eberl, a dezvăluit acum tot concursul de împrejurări care a dus la alegerea lui Vincent Kompany și spune că feedback-ul primit de la Pep Guardiola a fost decisiv.

„Am avut senzația că, la început, au existat unele semne de întrebare și surpriză când am propus numele lui Vincent Kompany. Evident, primiserăm deja câteva refuzuri. Nu e un secret că Julian Nagelsmann era o variantă, că am discutat cu Ralf Rangnick și cu Oliver Glasner. Au fost și voci care îl voiau înapoi pe Hansi Flick. Nu are rost să ocolim subiectul.

Cum am mai spus: Kompany era deja pe lista noastră. Dar, sincer, și spun asta cât se poate de deschis, nu am avut curajul să-l propun primul. Am început, în schimb, cu antrenori de top, cu nume consacrate.

Când a apărut întrebarea dacă suntem cu adevărat siguri, i-am spus lui Kalle (nr. Karl-Heinz Rummenigge): <<Kalle, tu ești foarte apropiat de Pep Guardiola, nu? Sună-l și întreabă-l ce părere are despre Kompany>> Acolo a fost momentul decisiv” a povestit Max Eberl pentru ZDF.