Lautaro Martinez (28 de ani) a luat o decizie majoră, după titlul cucerit la Inter, sub comanda lui Cristi Chivu. Starul argentinian a fost întrebat despre viitorul său la echipă, oferind un răspuns categoric.
Lautaro Martinez a transmis că e pregătit să petreacă o perioadă îndelungată la Inter. Starul argentinian nu are în plan să schimbe echipa, fiind concentrat pe ceea ce are de făcut alături de Cristi Chivu.
Decizia majoră luată de Lautaro Martinez, după titlul cucerit de Inter: gata să rămână „mult timp” la echipă
Lautaro Martinez s-a declarat extrem de fericit, după un nou titlu cucerit cu Inter, mărturisind că echipa nu trebuie să se oprească aici. Formația lui Cristi Chivu are șansa eventului în acest sezon, urmând să dispute finala Cupei Italiei cu Lazio, pe 13 mai, de la ora 22:00.
„Sunt foarte fericit că joc din nou, pentru că am avut această accidentare care m-a ținut departe atât de mult timp. Am revenit pentru meciul cu AS Roma, apoi a trebuit să rămân pe bară din nou din cauza aceleiași accidentări.
Dar, slavă Domnului, am putut să mă întorc pentru acest meci decisiv (n.r. cu Parma), un meci pe care ne-am dorit să-l câștigăm din toate puterile, acasă, în faţa fanilor noştri. Am reușit, iar important este că titlul este al nostru.
Sunt fericit pentru că atunci când am ajuns, Inter venea după o lungă perioadă fără să câștige aceste titluri: Coppa Italia, Supercoppa. Şi nu mai ajunsese în finala Ligii Campionilor de mult timp.
Cu siguranţă facem o treabă foarte importantă și nu ne putem opri. Trebuie să continuăm pe această cale, pentru că atunci când câștigi, dorința de a câștiga din nou este și mai mare.
(Vei rămâne mult timp la Inter?) Da, desigur”, a declarat Lautaro Martinez, conform fcinternews.ro.
- Lautaro Martinez evoluează la Inter din 2018
- Starul argentinian mai are contract cu nerazzurrii până în 2029
- Lazio – Inter LIVE TEXT (22:00), în finala Cupei Italiei. Chivu atacă cu Lautaro și Thuram
- „A bătut palma cu Inter!” Anunț mare pentru Chivu, cu câteva ore înainte de finala Cupei
- Legendarul Francesco Totti, cuvinte mari la adresa lui Cristi Chivu: „Și-a dovedit valoarea”
- Lautaro Martinez a numit marele plus adus de Cristi Chivu la Inter: “Ne-a înţeles imediat. A fost un mare jucător”
- Veste uriașă pentru Chivu, înainte de finala Coppa Italia! Ce s-a întâmplat la ultimul antrenament



































