Jaqueline Cristian, eliminată în turul al doilea la Roma! Învinsă de fosta lideră WTA după un meci de peste 3 ore

Daniel Işvanca Publicat: 8 mai 2026, 23:50

Comentarii
Jaqueline Cristian, eliminată în turul al doilea la Roma! Învinsă de fosta lideră WTA după un meci de peste 3 ore

Jaqueline Cristian / Getty

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Jaqueline Cristian s-a oprit în turul al doilea la Foro Italico, după un meci epuizant disputa împotriva Karolinei Pliskova, sportivă care ocupă în prezent locul 130 WTA.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Românca reușise să câștige primul set în duelul cu fosta lideră mondială, dar, după mai bine de trei ore de joc, adversara lui Jaqueline a găsit drumul spre victorie.

Jaqueline Cristian, eliminată de Karolina Pliskova la WTA Roma

Jaqueline Cristian nu a avut parte de noroc în turul al doilea la Roma, iar sportiva clasată pe locul 28 în ierarhia WTA a fost eliminată de Karolina Pliskova.

Fosta lideră mondială s-a impus cu greu în trei seturi, scor (5)6-7, 7-6(2), 6-4, la capătul unui meci „nebun”, care a durat nu mai puțin de trei ore și 15 minute.

Pentru parcursul modest de la Foro Italico, Jaqueline Cristian va pleca cu un cec în valoare de €31,585.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va reuşi Cristi Chivu să îşi apere trofeele câştigate cu Inter în sezonul precedent?
Loading ... Loading ...
Citește și:
16:22

„Discutăm de o lună şi trei săptămâni”. Detalii despre transferul-bombă de la Rapid. Lovitură pentru echipa lui Daniel Pancu

15:27

FC Botoșani – Corvinul LIVE SCORE (18:30). Duel tare între Croitoru și Maxim. Echipele probabile

15:24

Lacrimi la antrenamentul Barcelonei! Un jucător s-a accidentat grav și poate lipsi un an de pe gazon

15:02

CFR Cluj a anunţat oficial despărţirea de Antonio Folha

14:53

OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1

14:50

Bayern a făcut anunțul despre Harry Kane: când va primi Gheata de Aur

1 VIDEONota primită de Darius Olaru după golul senzaţional reuşit în Belgia: „E imposibil aşa ceva” 2 Ofertă de 115 milioane de euro pentru Real Madrid. Jose Mourinho ar putea rămâne fără un star 3 EXCLUSIVDinamo a început negocierile cu jucătorul care a impresionat pe toată lumea! 4 O nouă lovitură! Trabzonspor a bătut palma cu fostul coleg al lui Mohamed Salah de la Liverpool 5 Soluție pentru banca FCSB-ului? Lider în Liga 1 cu FC Argeș, Bogdan Andone a vorbit cu Becali: „Asta i-am spus!” 6 Cristi Balaj, verdict după penalty-ul cerut de Craiova cu FC Argeș: „Prezintă mai clar situația”
Citește și