Înaintea partidei dintre Benfica și Braga, meci care este transmis în această seară de la ora 22.15 în direct pe AntenaPlay, Jose Mourinho a vorbit pentru prima dată despre posibilitatea revenirii la Real Madrid.
Asta după ce presa internațională, atât Marca sau AS, cât și The Athletic, au scris că Florentino Perez l-a pus pe primul loc pe lista opțiunilor.
Mourinho, cu gândul doar la Benfica
Benfica luptă cu Sporting pentru locul 2 în clasament, cel care duce în UEFA Champions League. Cele două echipe sunt la egalitate de puncte în clasament, cu două etape înainte de final, însă Benfica are avantajul rezultatelor directe.
Astfel, Mourinho nu a dorit să vorbească despre revenirea la Real Madrid. El a transmis clar la conferința de presă că nu ia în calcul acest scenariu înainte de finalul sezonului.
„E un lucru pe care vreau să-l subliniez: în fotbal, nu cei care fac profesia decid dacă pleacă sau nu undeva. Când apare o astfel de situație, cluburile sunt cele interesate și ele aleg dacă pornesc sau nu demersurile pentru a aduce oamenii pe care îi doresc. Tot ce s-a spus despre întâlniri și telefoane… sunt doar speculații.
Se vorbește în continuare despre Real Madrid, iar eu încerc să mă țin departe de subiect. Nu am avut niciun contact nici cu președintele, nici cu alt oficial al clubului. În finalul sezonului nu vorbesc cu nimeni. Nu am avut niciun contact cu Real Madrid și nici nu voi avea până la ultimul meci de campionat cu Estoril, de sâmbătă, 16 mai.
După aceea va exista o perioadă de o săptămână în care voi fi liber să discut cu cine consider că trebuie să discut. Dar până atunci, tot ce s-a spus despre întâlniri și apeluri telefonice rămâne pură speculație” a spus Jose Mourinho în fața jurnaliștilor portughezi.
- Jude Bellingham, dat pe spate de prima întâlnire cu Jose Mourinho la Real Madrid: „Este un vis”
- Ionuţ Radu nu va juca în prima etapă din noul sezon din Spania. Motivul pentru care meciul a fost amânat
- Ce s-a întâmplat cu Julian Alvarez la Atletico Madrid, după „telenovela” transferului la Barcelona
- Negocieri intense pentru Rodri! Barcelona a făcut o nouă ofertă. Cum încearcă să o convingă pe Manchester City
- Party like Lamine! Yamal a dat o petrecere grandioasă de ziua lui: domeniu de lux, peste 100 de invitați și chef bucătar
































