O licitație cu obiecte care aparțin de Manchester United a avut loc în Wellingborough, scrie BBC.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Suma cea mai mare a fost obținută de un tricou purtat de Cristiano Ronaldo în 2005 la o victorie a lui Manchester United pe Anfield cu 1-0 din 2005: 16.000 de euro.

Povestea ghetelor lui Cristiano Ronaldo

Un alt tricou, purtat de Sir David Beckham în sezonul 1998/1999 în care Manchester United a câștigat tripla istorică, s-a vândut pentru suma de 11.500 de euro. Tot la licitație s-au vândut și niște ghete purtate de Cristiano Ronaldo pe vremea când era la Manchester United.

Ghetele marca Nike aveau inscripționate pe ele R9 și au fost recuperate dintr-un tomberon de la baza de antrenament Carringhton de către un fost angajat de la Manchester United, Tony Heywood. Acesta a făcut curățenie la bază timp de 46 de ani. Suma licitată pentru ghete a fost de 8.500 de euro.

Un alt obiect scos la licitație pentru 43.000 de euro nu a fost cumpărat. Era vorba despre un semn original de pe stadionul Old Trafford care a fost dat jos în 1992 de pe tribuna Stretford End cu acceptul fostului manager de la Manchester United, Sir Matt Busby.