Cristi Chivu, pus în panteonul antrenorilor din Europa în acest moment: „E la fel ca Pep Guardiola, ca Luis Enrique!”

Sebastian Ujica Publicat: 15 mai 2026, 14:59

Comentarii
Cristi Chivu, pus în panteonul antrenorilor din Europa în acest moment: E la fel ca Pep Guardiola, ca Luis Enrique!”

Cristian Chivu / Getty Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

De un sezon a avut nevoie Cristi Chivu ca să convingă pe toată lumea de valoarea lui. Dacă înainte să câștige eventul mai erau semne de întrebare ridicate în Italia cu privire la experiența lui, acum în Italia se vorbește la superlativ despre antrenorul român.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cei de la Tuttosport îi dedică un material astăzi în care vorbesc despre asemănarea dintre Chivu și cei mai mari antrenori din lume din acest moment.

Următorul obiectiv pentru Chivu

Tuttosport scrie că antrenorul român a cerut conducerii un mijlocaș bătăios, capabil să controleze ritmul jocului. Toate lucrurile indică spre Manu Kone, de la AS Roma. Iar această dorință a lui Chivu arată, încă o dată, de ce este un antrenor de elită.

„Dacă anul ăsta, campionatul a fost prioritatea, sezonul viitor Inter se va întoarce la dorința de a trage la fel de mult pentru ambele obiective” scriu cei de la Tuttosport, care apoi menționează unul dintre lucrurile care i-au impresionat cel mai tare la Chivu.

„Așa cum fac marii antrenori, Guardiola și Luis Enrique mai presus decât oricare, Chivu cultivă o echipă plină de jucători versatili” scriu jurnaliștii italieni, care îi menționează apoi pe Susic, Diouf sau Luis Enrique, folosiți de Chivu pe mai multe poziții, sau Akanji care a fost folosit și la mijloc, și în apărare. „Chivu a lucrat foarte mult și la mentalitatea unei echipe Inter care începe meciurile în forță, iar apoi, datorită schimbărilor, știe să controleze jocul și să gestioneze avantajul, având totodată contraatacul ca o armă devastatoare de exploatat” mai spun italienii.

Reclamă
Reclamă

Zamorano, cucerit de Interul lui Chivu

Chivu este lăudat la unison și de foști mari jucători de la Inter. Ultima declarație pentru GdS este a lui Ivan Zamorano.

„Interul meu a câștigat mult mai puțin decât ar fi meritat. Cupa UEFA din 1998 nu poate fi ștearsă din memorie, dar și acest trofeu este unul frumos de sărbătorit, mai ales că vine după câștigarea campionatului. În acest moment istoric, Inter Milan reușește să domine pe toată lumea fără probleme și sunt convins că așa va fi și în viitor. Acest ciclu nu s-a încheiat niciodată, iar aceste două trofee îți lasă sentimentul că s-a făcut dreptate. Da, s-a făcut dreptate. Nimeni nu merita finalul sezonului trecut.

(Nr. Echipa de acum) poate crește și mai mult și își poate câștiga locul de onoare, mai ales datorită particularității antrenorului: Cristian Chivu este un adevărat fiu al Interului și asta se vede. Să câștigi eventul încă din primul sezon nu este ceva ce reușește oricine. Știe exact ce este nevoie la Appiano pentru a obține rezultate importante, iar jucătorii lui au absorbit totul într-un timp incredibil de scurt. Pur și simplu fantastic” a spus Zamorano pentru Gazzetta.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Unde se va opri Sorana Cîrstea la Roma?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:39 15 mai

Ilie Dumitrescu a identificat marea problemă de la Rapid: “Un fenomen mai complex”. Cui i-a dat dreptate

23:30 15 mai

VIDEOSUA – Elveţia 1-3! Revanşă după finala pierdută în 2025. Canada şi Finlanda, debut cu dreptul la Mondialul de hochei

23:24 15 mai

Bogdan Andone a comentat faza controversată din FC Argeș – Rapid și a transmis ce obiectiv și-a trasat pentru ultimul meci

23:00 15 mai

Costel Gâlcă şi-a anunţat plecarea de la Rapid: “Opinia mea nu prea a contat”. Mesaj dur către conducere

22:51 15 mai

Fază controversată în FC Argeş – Rapid 2-2! Un gol superb a fost anulat de VAR

22:50 15 mai

Alexandru Pașcanu, la pământ după 2-2 cu FC Argeș: „Nu știm să gestionăm eșecul”

1 Kylian Mbappe şi-a decis viitorul, după ce fanii lui Real Madrid l-au huiduit şi fluierat pe Santiago Bernabeu! 2 Gigi Becali a făcut anunțul! Cine va fi patron la FCSB după ce el se retrage 3 FotoCristi Borcea a anunţat dezastrul în România, după ce a investit 35 de milioane de euro: “O fac din prostie”! 4 VIDEOA prins lotul pentru Cupa Mondială la 39 de ani și nu și-a mai putut stăpâni lacrimile 5 Conducerea U Cluj a reacționat după controlul antidoping cerut de Universitatea Craiova 6 FotoUmiliţi în faţa propriilor fani la meciul în care au ridicat trofeul pentru primul titlu din istorie! Scor ireal
Citește și