Fostul atacant al lui Dinamo, în prezent oficial FRF, Marius Niculae (45 de ani), anticipează ce se va întâmpla cu Zeljko Kopic (48 de ani), după barajul „câinilor” cu FCSB.
Dinamo – FCSB se dispută vineri, 26 mai, de la ora 20:30. Câştigătoarea se va califica în preliminariile Conference League.
Marius Niculae, despre viitorul lui Zeljko Kopic: „Dacă se va califica în cupele europene, cu siguranţă va continua”
În condiţiile în care se discută despre o posibilă plecare în vară a lui Zeljko Kopic, Marius Niculae a spus că e convins că antrenorul croat va rămâne la Dinamo în cazul în care „câinii” obţin calificarea în preliminariile Conference League.
„(n.r: Cum vezi viitorul lui Dinamo, cu Kopic sau fără Kopic?) Asta depinde foarte mult de conducerea clubului şi, bineînţeles, de ce îşi doreşte Kopic. Nu cred că e soluţia doar într-o singură parte. Probabil aşteaptă acest meci. Dacă se va califica în cupele europene, cu siguranţă va continua”, a declarat Marius Niculae în exclusivitate pentru AntenaSport.
Zeljko Kopic are contract până în vara lui 2028 cu Dinamo. Impresarul Giovanni Becali (73 de ani) spunea că îşi doreşte să îl ducă pe Kopic la o echipă unde croatul să câştige mult mai mulţi bani decât la Dinamo.
FCSB a învins-o dramatic pe FC Botoşani în semifinala barajului pentru preliminariile Conference League. Roş-albaştrii au condus cu 3-1, dar s-au văzut egalaţi în prelungirile timpului regulamentar. Tavi Popescu i-a adus victoria FCSB-ului cu un gol marcat în minutul 106.
- Dorit de FCSB, Jovo Lukic şi-a decis viitorul imediat după U Cluj – Petrolul
- FCSB negociază mai multe transferuri pe final de mercato! Ce a spus Mihai Stoica de Drăguş, Muhar şi Korenica
- „Nu e bătăuş” Cum l-a numit Giani Kiriţă pe Vali Creţu, după scandalul în care acesta a fost implicat cu Mihai Stoica!
- Giani Kiriţă, mesaj direct pentru Gigi Becali înaintea derby-ului Dinamo – FCSB: „Să vină stăpânul în vestiar”
- Suma propusă de americani pentru transferul lui Cătălin Cîrjan! Dinamo a venit cu răspunsul
































