Florin Prunea a avut un discurs dur la adresa lui Ianis Zicu, fostul antrenor al celor de la Farul Constanţa. În luna aprilie, Zicu a plecat de la formaţia de la malul mării, după înfrângerea suferită în faţa celor de la Hermannstadt, scor 0-1, în a patra etapă din play-out.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În locul său a fost adus Flavius Stoican, dar constănţenii nu au reuşit să evite barajul, iar acum luptă pentru menţinerea în Liga 1. Meciul tur cu Chindia s-a încheiat 3-3, la Târgovişte.

Florin Prunea l-a făcut praf pe Ianis Zicu: „Cum să plec eu când arde casa? Normal că cei de la Farul sunt supăraţi”

Florin Prunea a vorbit despre supărarea celor din conducerea de la Farul, care au rămas descoperiţi după plecarea lui Ianis Zicu şi nu au avut variante multe la dispoziţie, motiv pentru care s-a ajuns la varianta Flaviu Stoican.

Prunea l-a pus la zid pe Ianis Zicu pentru faptul că a plecat într-un moment extrem de complicat pentru echipa de la malul mării:

„Păi, normal că cei de la Farul sunt supărați! Eu, dacă aș fi președinte… i-am spus lui Ianis, m-am întâlnit cu el: «Bă, băiatule, dacă aș fi președinte, nu te-aș mai lua niciodată!». Cum să plec eu când arde casa?! Cum să plec eu primul?!”, a declarat Florin Prunea, potrivit iamsport.ro.