Închide meniul

Alexandru Maxim e în vârf de formă în Turcia și recunoaște: ”Nu veneam dacă nu era Șumudică”. Ce crede despre Dan Petrescu la Kayserispor

Gal Dorin Publicat: 5 ianuarie 2021, 17:48

Comentarii
Alexandru Maxim e în vârf de formă în Turcia și recunoaște: ”Nu veneam dacă nu era Șumudică”. Ce crede despre Dan Petrescu la Kayserispor

Alexandru Maxim este ”pe cai mari” în Turcia, cu Gaziantep

”Reuşesc să ne menţină pe toţi motivaţi. Suntem cu salariile la zi şi asta ne motivează. Se ţin de cuvânt cu tot ce ne promit. Suntem pe primul loc, dar performanţa e că suntem neînvinşi de 15 etape. Nu e simplu…cred că avem vreo 23-24 în care marcăm meci de meci.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Din câte ştiu staff-ul are contract până în vară. La cum merg lucrurile este imposibil să nu-i propună un nou contract. Este unul dintre cei mai valoroşi antrenori din Turcia. Sunt convins că ofertele vor veni, nu numai de la Gaziantep”, a declarat Maxim.

Alexandru Maxim temperează situația: ”E devreme, nici nu am terminat turul”

În ciuda parcursului extraordinar, internaționalul român îndeamnă la calm și spune că mai este mult până ce Gaziantep ar putea să spere la titlu.

”E devreme, nici nu am terminat turul. E o performanţă, suntem pe un drum foarte bun, suntem o echipă puternică din toate punctele de vedere. Chiar dacă este entuziasmul ăsta, cred că cu toţii ne dăm seama că momentan nu s-a realizat nimic. Şi eu mă gândesc la titlu, e bine să ai ţeluri înalte pentru a putea face performanţă.

Cred că trebuie să ne gândim noi la ce facem mai departe. Următoarele meciuri nu vor fi uşoare. Jucăm din 3 în 3 zile. Dacă la sfârşitul turului terminăm sus avem şanse să ne clasăm foarte bine”, a precizat Maxim.

Reclamă
Reclamă

Maxim recunoaște: ”Nu veneam dacă nu era Șumudică”

Alex Maxim și-a reîntinerit cariera la Gaziantep, echipă unde a intrat din nou într-o formă foarte bună. Românul a recunoscut că singurul motiv pentru care a acceptat oferta a fost Marius Șumudică.

”Nu mă gândeam aşa de departe, îmi doream doar să evoluez şi să prind ritmul. Atâta timp cât ai încredere din partea staff-ului cred că sunt lucruri care vin de la sine. Nu veneam dacă nu era Şumudică, nu ştiam mult despre oraş, despre echipă. Foarte mulţi jucători au venit pentru el.

Cred că e mare păcat că nu se joacă cu spectatori. Cred că fanii noştri şi-ar fi dorit să vină, s-ar fi jucat cu stadionul plin. Oriunde mergi e o atmosferă extraordinară”, a explicat Maxim.

Reclamă

Marius Șumudică s-a pus pe dans după ce a trecut pe primul loc

”Da, eram acolo. Este un dans specifici din Turcia. Din câte am înţeles cei din cadrul clubului pun melodia în fiecare meci. O aud la fiecare meci şi îmi este cunoscută. Am auzit şi în cantonament melodia asta”, au fost cuvintele marcatorului primului gol al lui Gaziantep.

Alex Maxim i-a urat succes lui Dan Petrescu

Dan Petrescu a semnat cu Kayserispor, tot din prima ligă din Turcia. Deși echipa sa are meci peste două etape cu noua formație a ”Bursucului”, Alex i-a urat noroc lui Petrescu.

”Din câte am înţeles nu s-a oficializat mutarea, dar îi urez succes. Nu este uşor pentru că echipa este într-o perioadă dificilă, dar are jucători foarte buni, ştiu echipa. E român de-al nostru şi vrem să faca performanţă”, a încheiat Alex Maxim într-o intervenție la Digi Sport.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Este Denis Drăguş o pierdere mare pentru România pentru meciul cu Turcia?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:30
Tondela – Benfica 0-0, în Liga Portugal. Pas greșit pentru echipa lui Jose Mourinho
0:04
UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Jucătorul dorit de Chivu va juca la Atletico
23:29 1 feb.
Florin Tănase, declarația serii după FCSB – Csikszereda 1-0: „Incredibil, e decapotabil”
23:03 1 feb.
„Ei m-au ajutat cel mai mult”. Matei Popa, după debutul la FCSB: „Donnarumma? Nu-mi place deloc”
22:56 1 feb.
Darius Olaru a făcut praf arbitrajul, după FCSB – Csikszereda 1-0: „Mi se pare incredibil. Am simulat din nou”
22:48 1 feb.
Gigi Becali a „distrus” un titular de la FCSB, după victoria cu Csikszereda: „Să-l sun, crezi că te distrezi pe teren?”
1 Românul celebru cu salariu la stat de 36.800 de euro pe lună! “Ce vă mai place să le numărați banii altora” 2 FCSB transferă un atacant brazilian. Vine să se bată cu Bîrligea pentru postul de titular! 3 Un club uriaş din Europa îl transferă pe Benzema. Francezul va avea un salariu de 20 de milioane de euro! 4 Ilie Bolojan, decizie în cazul impozitului de 36.000 de euro pe care fundaţia lui Mihai Neşu trebuie să-l plătească 5 Gata, se face transferul la FCSB. Gigi Becali a bătut palma cu clubul, jucătorul semnează luni! 6 Ultimul transfer al lui Mihai Rotaru vrea campionatul cu Universitatea Craiova: “Am revenit cu drag”
Citește și