AS.ro Home
Jurgen Klopp și Gerry Marsden, la prima lor întâlnire
Cum șade el așa, cu scaunul olecuță dat pe spate, cu mâinile împreunate, admirând tavanul, Bill Shankly e ferm convins că ăștia doi îl iau la mișto. Recapitulare scurtă: e manager la Liverpool, echipa n-a mai luat titlul din '47, calendarul arată fără echivoc că anul e 1963, el are tremen clar să formeze o echipă până ieri iar unora le are de prezentat cântece? Sigur nu-s nebuni?
Roger Hunt și Tommy Smith dăduseră buzna peste el. Ceva de genul ”Mister, dacă se poate, am vrea să ascultați ceva, doar trei minute. Atât!” Crezuse că e rost de fotbal, când în cameră se ițise gulia lui Gerry Marsden, liderul de la ”Gerry and the Pacemakers”. Cel care atunci când punea mâna pe chitară, leșina 10-20 domnișoare din sală. Restul se pierdea până la final. ”Bun, și ce să facă el pe gazon cu Gerry?”
Băiatul ăsta de 20 de ani, turuie foarte repede: că are el o melodie, compusă pirn 1945, de niște absolvenți de Broadway, unii Rodgers și Hammerstein, că-i zice ”Carusel”, că vine din perioada de aur a music-hall-ului. Are și o mică descriere: Netty, verișoara lui Julie, perosnajul principal feminin, îi cântă bucata asta după ce Billy Bigelow, al său bărbat, s-a sinucis în urma unui jaf armat eșuat. Asta e prin actul al doilea. Apoi, pe final, reapare. Billy coboară din ceruri pentru a fi alături de Louise, fiica sa și a Juliei, care termină liceul și aude piesa…
”Dacă nu sunteți cu trupa în turneu, la final de august, la meciul cu Forest, e bine?”
E clar, tată, ăștia n-au toți biscuiții în pachet! El are de încropit o echipă și ei au adus un greieraș care să-i cânte o melodie??? Pe bune??? Dar Gerry nu stă pe gânduri. Roger și Tommy, fotbaliști imenși, îi ziseseră să nu aștepte ”OK”-ul managerului. Când Shankly trage are și se face liniște o secundă, pac, să bage cărbuni! Și ”greierașul” începe: ”When you walk, trough a storm, hold your head up high”… ”Stai așa, ce e asta?”… ”Walk on, walk on”… ”Mamă, cum sună”… Tipul tras la costum continuă să cânte: ”With hope in your hearts… You'll never walk alooone”. Managerul a uitat să respire. Nu mai are vorbele la el, deși întotdeauna găsea măcar una! Strânge mâna lui Gerry și-l întreabă doar atât: ”Dacă nu sunteți cu trupa în turneu, la final de august, la meciul cu Forest, e bine?”
Hunt și Smith surâd, în planul secund. Cunoșteau bine marfa, se bazau pe ea.
Restul se cunoaște, nu? Gerry adună trupa, piesa e trasă în toamna lui 1963. Patru săptămâni pe primul loc în topuri. Se merge pe ”Anfield”, ”cormoranii” din ”The Kop”, obișnuiți să cânte, la încălzire, hiturile momentului, uită de ele. La un meci cu Leeds, în final Cupei, comentatorul Kenneth Wolstenholme începe să plângă și cere public ca ”Never walk alone” să devină imnul lui FC Liverpool. Cererea este acceptată.
Ce e urmat, se știe. De piesă aveau să se agațe și Elvis, și Tom Jones, și Frank Sinatra, și Pink Floyd. Prin mai 1989, la finla FC Cup, la o lună de la tragedia de pe ”Hillsborough”, la Liverpool-Everton, Gerry fusese rugat să mai cânt o singură dată. Până și zeii plânseseră sus, la ei în Olimp.
Loading ...
