Ianis Zicu a semnat şi e noul antrenor al echipei
Ianis Zicu revine la conducerea tehnică a lui Metaloglobus, retrogradată în Liga a 2-a la finalul sezonului recent încheiat, după aproximativ un an de când a părăsit-o.
Ianis Zicu a semnat cu Metaloglobus
„Metaloglobus anunţă revenirea lui Ianis Zicu în funcţia de antrenor principal al echipei noastre. Ianis Zicu se întoarce la clubul alături de care a scris deja istorie, ca tehnician. Sub conducerea sa, Metaloglobus a reuşit promovarea istorică în Superliga, la finalul sezonului 2024-25, performanţă care a marcat un moment de referinţă în existenţa clubului.
Astăzi începe un nou capitol. Cu aceeaşi ambiţie, aceeaşi pasiune şi aceeaşi dorinţă de performanţă, Ianis Zicu revine pe banca noastră, pregătit pentru provocările care urmează”, anunţă gruparea bucureşteană pe pagina oficială.
Fost internaţional a condus între septembrie 2023 şi iunie 2025 echipa Metaloglobus, cu care a şi reuşit promovarea în Superliga. El a plecat însă de la gruparea bucureşteană, preluând Farul Constanţa, echipă de care s-a despărţit în data de 13 aprilie anul curent.
În cariera sa de antrenor, Ianis Zicu a mai condus formaţia Under-18 a clubului FC Voluntari şi divizionara secundă Concordia Chiajna.