"A fost acel negru, vezi cine este. Nu este posibil să se comporte aşa", s-a auzit pe stadionul din Paris. Ion Crăciunescu susţine că Octavian Şovre i-ar fi transmis asta lui Haţegan. Ilie Năstase le-a luat apărarea românilor care au fost acuzaţi în termeni duri chiar şi de preşedintele Turciei, Recep Erdogan.
Ilie Năstase, convins că arbitrii români nu au avut o reacţie rasistă
"Am văzut că e scandalul peste tot. Chiar nu înțeleg unde e problema. Nu e rasism! Dacă ei ne spun nouă albi, noi cum să le zicem lor? Arbitrul îi spune negru, dar nu ca să îl jignească.
Nu avea nici număr pe el. Cum trebuie să îi spună? Putea să folosească 'de culoare', dar nu cred că știa atât de bine engleza, așa că a zis în română. Dacă era în tribune și avea pe el șort, la vedere, 24 sau 50, zice numărul 24 sau 50.
Eu cred că exista o tensiune la alt nivel. Fotbaliștii erau probabil nemulțumiți de câteva decizii ale arbitrului de centru și au tot căutat motive. Jucătorul respectiv a făcut cel mai mare scandal, aproape că a intrat pe teren.
Nimeni nu remarcă acest lucru. Cineva trebuie să îi ia apărarea și lui Colțescu. Este un român și nu cred că a făcut ceva intenționat sau rasist”, a declarat Ilie Năstase pentru ProSport.
Ovidiu Haţegan: "Vă rog să ne respectaţi tăcerea"
"Nu putem face nicio declarație, trebuie să discutăm mai întâi la UEFA. În mod normal, v-aș fi răspuns cu mare plăcere, dar nu în această seară. Sigur, ne pare rău, dar vă rog să ne respectați tăcerea și să înțelegeți situația", a declarat Ovidiu Haţegan pentru Europe1.
- Scandal monstru la meciul dintre PSG şi Başakşehir
- Ilie Năstase a sărit în apărarea arbitrilor români
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- Adrian Mutu a numit titularul incontestabil de la naţională, în barajul cu Turcia: “Cu el va începe nea Mircea”
- Anunţ despre viitorul lui Daniel Pancu la CFR Cluj: “Sunt multe probleme. Aşteptăm patronul”
- “Cine e adevăratul Chivu?” Antrenorul român, comparat cu un nume legendar în Italia
- Sorin Cârţu, planuri uriaşe la Universitatea Craiova înainte de startul play-off-ului: “Nu avem voie să pierdem vreun meci”
- “Băi băieți, bă, ce e asta, mă?” Basarab Panduru, uimit de jucătorii propuşi pentru meciul crucial cu Turcia
































