Dan Șucu pregătește un nou transfer important. Nu la Rapid, ci la Genoa, echipă la care este acționar majoritar. Presa din Italia anunță că Genoa l-ar putea transfera pe portarul Răzvan Sava, de la Universitatea Craiova.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ajuns în vară la Craiova după aventura la Udinese, Sava nu a reușit să se impună în lupta cu Laurențiu Popescu și n-a mai jucat niciun minut de la meciul din Cupă din septembrie cu FC Bacău.

Crescut în Italia

Portarul de 24 de ani a fost crescut de Juventus, a trecut și pe la Pescara, Lecce sau Torino înainte să revină în România, unde a evoluat timp de doi ani la CFR Cluj. Evoluțiile sale au atras atenția lui Udinese, care l-a transferat în 2024. Doi ani mai târziu a fost transferat de Universitatea Craiova și a semnat un contract pe 4 ani.

Evaluat la 2,5 milioane de euro, Sava ar putea să revină în Serie A. Calcionline scrie că transferul unui portar precum Sava poate fi o oportunitate importantă pentru Genoa. Totuși, italienii scriu că Sava ar fi titularul din poarta Craiovei, deși acesta nu a mai evoluat în campionat de la meciul cu Voluntari din august.

Poarta celor de la Genoa este apărată în prezent de un olandez de 28 de ani, Justin Bijlow.