”Este o senzație de jumătate de secundă, nici măcat atât, când tragi aer în piept și are un gust diferit. Când am ajuns la echipă am observat că mă simțeam greu, că nu puteam să respir, am crezut că poate am alergii”, și-a adus aminte portarul spaniol.
Iker Casillas: ”E ca și cum ești intr-o piscină și nu poți să ieși”
Casillas a povestit și despre senzațiile pe care le-a avut chiar înainte să aibă infarctul care l-a băgat în spital.
”Când am ajuns la antrenorul de portari, am observat că aveam împunsături în piept, că nu puteam să respir. I-am cerut să îmi dea zahăr sau ceva de genul…am căzut la pământ, nu puteam să stau în picioare, am știut că se întâmplă ceva serios.
E ca și cum ești într-o piscină și brusc vrei să ieși și nu poți…A fost înspăimântător…Aveam din ce în ce mai puțin aer”, a povestit Iker Casillas.
Iker Casillas s-a retras în luna august
Casillas s-a retras din fotbal în luna august și a povestit cum s-a simțit atunci când a trebuit să stea pe bară după mai bine de două decenii de activitate.
”A fost prima oară după 22 de ani când nu am intrat în cantonament cu echipa înainte de startul sezonului.
Te face să fii puțin gelos că nu ești în poartă pentru că nu a trecut atât de mult timp și nu îți dai seama cât de departe ai ajuns și acum urmează să fac următorul pas în cariera mea.
Mai mult decât orice altceva, (n.r. retragerea) pentru că ceea ce s-a întâmplat a fost atât de brutal, atât de real”, a declarat Iker Casillas conform celor de la Marca.
- Iker Casillas a suferit un infarct în 2019
- El s-a retras în luna august a acestui an
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Manchester City - Inter se joacă sâmbătă, 1 august, de la ora 14:30, LIVE în AntenaPLAY
- Verdictul lui Antonio Folha după ce CFR Cluj s-a calificat în turul 3 preliminar Conference League: „Merităm”
- Întrebat de un posibil transfer şi de problemele financiare de la CFR, Korenica a dat acelaşi răspuns!
- Primul transfer pregătit de Gigi Becali după ruşinea cu FK Auda: „Trebuie să întăresc echipa”
- Cristiano Bergodi, apel către conducerea lui „U” Cluj după eliminarea din cupele europene: „Nu se poate așa”
- Cu cine joacă CFR Cluj în turul 3 preliminar Conference League? Duel complicat pentru ardeleni

































