Pilotul McLaren, Lando Norris (26 de ani), care a cucerit titlul sezonul trecut, s-a clasat pe locul 3 în cursa de sprint de la Silverstone, care a fost în direct pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY.
Italianul Kimi Antonelli (19 ani) a câştigat prima lui cursă de sprint din carieră la Silverstone, fiind urmat de Lewis Hamilton (41 de ani), ce plecase din pole-position. Lando Norris a reuşit să prindă podiumul, după o luptă pe cinste cu George Russell (28 de ani), celălalt pilot Mercedes.
Lando Norris, după ce s-a clasat pe locul 3 în cursa de sprint de la Silverstone: „Am câştigat lupta cu George, ceea ce a fost o surpriză plăcută”
„(n.r: Eşti fericit? Se putea face mai mult?) Am avut un start foarte bun. Primul tur a fsot bun. Am avut o bătălie cu George, pe care am câştigat-o, ceea ce a fost o surpriză plăcută.
A trebuit să păstrez rezerve în ceea ce priveşte maşina, calificările sunt mai târziu. Cu siguranţă mai putem face câte ceva. Am dat tot ce am putut în duelul iniţial cu George. Pe final mă uitam în retrovizoare şi mă cam prindea. Din fericire am terminat înaintea lui”, a spus Lando Norris, după cursă.
Calificările sunt de la ora 18:00, în direct pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY, iar marea cursă duminică, în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY.
- „Cum rezistă această căsnicie a ta cu Red Bull?” Răspunsul genial al lui Verstappen când a auzit comparația
- Locul unde se poate întâmpla orice. Adrian Georgescu prefaţează Marele Premiu al Ţărilor de Jos
- Max Verstappen şi-a prelungit contractul cu Red Bull
- Care sunt punctele slabe ale lui Antonelli. Analiza lui Adrian Georgescu înaintea Marelui Premiu al Ţărilor de Jos
- Carlos Sainz a dat lovitura! Spaniolul a semnat un nou contract şi va încasa o sumă colosală
































