David Popovici şi Pan Zhanle se antrenează împreună de circa două săptămâni, la iniţiativa chinezului. Popovici şi campionul olimpic la 100 de metri liber, care deţine şi recordul mondial în proba “regină” din nataţie, sunt rivali, dar şi buni prieteni.
David Popovici şi-a stabilit deja obiectivul de a doborî din nou recordul mondial la 100 de metri liber. L-a deţinut în trecut, dar acum recordul îi aparţine lui Pan Zhanle. Pan Zhanle a stabilit timpul de 46:40 în finala de 100 metri liber de la Paris, chinezul doborând precedentul record mondial, care îi aparţinea tot lui.
David Popovici crede că are un mic avantaj faţă de Pan Zhanle, pentru că el e acum în urmărirea recordului mondial
“E o responsabilitate foarte mare și o presiune foarte mare să știi că ai de apărat acel titlu (n.r: de deţinător al recordului mondial), așa că, în ideea asta, mi se pare că sunt acum cu un mic avantaj, pentru că sunt eu cel care fugărește acum”, a declarat David Popovici pentru gsp.ro, într-un interviu pe care l-a dat alături de Pan Zhanle.
Atât David Popovici, cât şi Pan Zhanle sunt de părere că recordul mondial va fi de sub 46 de secunde.
“(n.r: David spunea că este posibil să se coboare sub 46 de secunde. Crezi că e posibil și când se va întâmpla acest lucru?) Cred că în viitorul apropiat. Nu cred că suntem foarte departe de acel moment. Poate anul viitor sau peste doi ani. Toți am progresat. (n.r: David sau tu?) Amândoi”, a declarat Pan Zhanle, pentru sursa citată.
- David Popovici și „rivalul” Pan Zhanle, împreună la București: „Va fi un duel clasic, ca Ronaldo și Messi”
- Uriaşa Summer McIntosh a doborât un record vechi de 17 ani
- Marele rival al lui David Popovici vine în România! Anunțul făcut de campionul olimpic după Settecolli
- Reacţia emoţionantă a lui David Popovici după ce a câştigat aur în proba de 200m liber de la Sette Colli
- FABULOS! David Popovici, AUR în proba de 200m liber de la Settecolli. Record al competiției setat de român

































