10.000.000 de euro pentru trei jucători de la Universitatea Craiova. Un club legendar din Spania a făcut oferta
Peste 10 milioane de euro pentru Anzor Mekvabishvili, Alexandru Cicâldău și Ștefan Baiaram. Tot mai greu pentru Mihai Rotaru să-și păstreze vedetele la Universitatea Craiova, scrie 3minute.net.
Anzor Mekvabishvili, Alexandru Cicâldău și Ștefan Baiaram ar putea fi transferați, la pachet, într-un campionat de top. Mai exact, în Spania, după cum anunță chiar Gică Craioveanu. Acesta susține că cei de la Getafe au fost la un meci al Universității Craiova, pentru a-i vedea la treabă pe cei trei titulari din formația antrenată de Filipe Coelho.
„A venit Getafe la finala Cupei. Care e problema? Au venit să-i vadă pe Anzor, Cicâldău și Fane Baiaram”, a declarat Gică Craioveanu, conform DigiSport, după ce Adrian Mutu a spus că Alex Cicâldău ar putea fi vândut doar în zona arabă sau în China. După replica lui „Grande”, nici „Briliantul” nu s-a lăsat și a continuat dialogul într-o notă mai ironică.
Adrian Mutu este destul de apropiat de Mihai Rotaru, chiar dacă a antrenat echipa lui Adrian Mititelu. Fostul decar al naționalei României consideră că pentru jucătorii Universității Craiova ar fi dificil să mai joace în Liga Campionilor, dacă vor ajunge într-un campionat tare al Europei.
„Hai, mă, Gică. Au venit după tine… Dacă te duci în campionate mai tari, nu mai vezi Champions League”, a conchis Adrian Mutu, potrivit sursei citate.