Întrebat după meci în legătură la duelul cu Norvegia și ”monstrul” Haaland, Man a avut o reacție ironică referitoare la starul lui Dortmund.
”Nu mi-e frică de Haaland, văd că își face freza, e frumos, n-am de ce să îmi fie frică! E un jucător foarte bun, evolueză meci de meci, reușește să înscrie. Tot respectul pentru el!”, a zâmbit atacantul celor de la FCSB.
Dennis Man: ”Într-un fel îmi pare rău că nu sunt la România U21”
Denis Man a declarat că se bucură de întoarcerea la echipa de seniori, chiar dacă și-ar fi dorit să ajute și naționala de tineret înaintea meciului decisiv cu Danemarca U21.
”Un moment frumos, mă bucur că sunt alături de băieți. Sper ca de acum încolo să fiu prezent la echipa națională.
Nu e problemă că nu am marcat, important este că echipa a câștigat. Am făcut o primă repriză foarte bună, în a doua ne-am relaxat puțin, cred că e normal, dar important este că am câștigat.
Într-un fel îmi pare rău (n.r. de România U21), îmi doream foarte mult să fiu alături de ei, am jucat toate meciurile acolo, dar pe de altă parte mă bucur că sunt aici. Până la urmă toți jucătorii își doresc să fie la echipa națională”, a precizat Dennis Man.
Dennis Man despre evoluția sub comanda lui Mirel Rădoi
Dennis Man a evoluat ca aripă dreapta în timpul meciului cu Belarus, dar a declarat că se simte bine oriunde în atac. El se bazează pe istoria pe care o are cu selecționerul Rădoi de la naționala de tineret.
”Întrebați-l pe Mister (n.r. dacă a jucat bine), dar mă simt bine în dreapta, pot să evoluez și atacant, și în spatele atacantului, important este când intru să îmi ajut echipa.
Eu îl știu de la tineret pe Mister. Per total e cam același lucru, poate a venit cu niște lucruri în plus, dar nu e foarte mult schimbat.
(…) Aș prefera să iau titlul cu echipa mea, iar apoi să iau o decizie bună pentru mine”, a mărturisit Dennis Man, întrebat despre posibilitatea unui transfer”.
- România - Belarus 5-3
- Dennis Man a fost titular în atac
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Ştefan Baiaram a reacţionat, după ce a fost huiduit de fani în Universitatea Craiova – KuPS 2-1. Ce a spus despre transfer
- Ştefan Baiaram, criză de nervi după schimbarea Universitatea Craiova – KuPS! Gesturi incalificabile ale vedetei oltenilor
- Fabrizio Romano a anunţat transferul lui Ferran Torres la PSG. Suma încasată de Barcelona
- „Tun” financiar dat de Universitatea Craiova, după calificarea în play-off-ul Europa League. Câţi bani a încasat
- Universitatea Craiova îşi cunoaşte adversara din play-off-ul Europa League! Oltenii şi-au asigurat prezenţa în Conference League































