Michael Olise vrea să devină jucătorul celor de la Real Madrid, este anunțul răsunător făcut de L’Equipe, cel mai prestigios ziar de sport din Franța. Jurnaliștii din „hexagon” l-au dat de gol pe starul lui Bayern Munchen, care le-ar fi spus colegilor săi de la națională că vrea să semneze cu formația de pe Bernabeu.
Real Madrid a făcut câteva transferuri interesante în „Era” Jose Mourinho, însă Florentino Perez nu vrea să se oprească aici, iar marea sa dorință fără doar și poate este Michael Olise. Deși clubul a emis inclusiv un comunicat prin care a dezmințit zvonurile, toate ziarele din Spania scriu despre interesul echipei „blanco” pentru fotbalistul francez care a strălucit la Bayern și la Cupa Mondială, unde s-a văzut eliminat în semifinale de Spania.
Olise s-a decis și vrea să se transfere la Real Madrid
Conducerea Realului încearcă din răsputeri să găsească o variantă prin care să îl aducă pe Olise, iar în urmă cu puțin timp ziarul L’Equipe a venit cu o informație care „dinamitează” această perioadă de mercato. Conform presei din Franța, fotbalistul de 24 de ani își dorește să meargă la formația din Madrid și le-a spus acest lucru inclusiv colegilor săi de la naționala Franței.
În plus, Olise ar fi adunat informații legate de Real Madrid de la conaționalii săi. Din vestiarul „Les Bleus” care a fost la Cupa Mondială, trei jucători sunt de pe Bernabeu, și anume Mbappe, Tchouameni și Konate, venit liber de contract de la Liverpool.
L’Equipe mai menționează că Bayern Munchen, clubul lui Olise, dar și Dayot Upamecano, colegul său atât de la echipa de club, cât și de la națională, fac tot posibilul ca starul de 24 de ani să își schimbe decizia.
🗞️ « Michael Olise, une envie de Real » : la une du journal L’Équipe du vendredi 17 juillet 2026 pic.twitter.com/R5TzJHxggx
— L’Équipe (@lequipe) July 16, 2026
Bayern nu vrea să îl lase pe Olise să plece
Cu toate acestea, chiar și dacă Olise și-ar exprima public dorința de a pleca la Real Madrid, misiunea „galacticilor” tot ar fi una infernală, ținând cont că Bayern nu concepe să își piardă unul dintre cei mai buni jucători. În trecut, Herbert Hainer, președintele bavarezilor, oferea următoarea declarație:
„Florentino Perez se poate scuti de deranjul de a face o ofertă pentru Olise. Nu vrem să vindem”, spunea oficialul, potrivit marca.com.
Rămâne de văzut totuși cum va evolua situația extremei drepte, care a adunat 22 de goluri și 31 de pase decisive în 52 de partide disputate sezonul trecut la Bayern. La World Cup 2026, Olise, nu a marcat, dar a oferit șase pase decisive.
- Florentino Perez așteaptă semnalul pentru a face cel mai scump transfer din istoria fotbalului
- N-a durat mult! Ce a reușit Mourinho în doar câteva zile după revenirea la Real Madrid
- Alarmă la Barcelona! S-a întors accidentat de la Cupa Mondială și ar putea absenta câteva luni
- Barcelona, anunț ferm despre posibilul transfer al lui Julian Alvarez: „Nu vom dansa pe melodia nimănui”
- Arabii au pregătit banii pentru starul Barcelonei: 80.000.000 de euro































