Universitatea Craiova a suferit un eșec pe terenul celor de la Levski Sofia, scor 1-0, în prima manșă a turului doi preliminar al UEFA Champions League.
Ștefan Baiaram, jucătorul de la care se aștepta cele mai multe acțiuni periculoase, a avut o prestație modestă în Bulgaria, iar acesta a fost taxat imediat după meci.
Ștefan Baiaram, criticat după eșecul din Bulgaria
Pavel Badea a reacționat rapid după înfrângerea suferită de campioana României pe terenul bulgarilor de la Levski Sofia. Preşedintele Clubului Sportiv Universitatea Craiova avea așteptări mai mari de la Baiaram și a transmis că echipa a suferit în multe momente ale jocului.
„A fost un meci foarte greu, un meci cu o echipă de care știam că e greu de trecut. Are în componență jucători buni, returul va fi decisiv. Să sperăm că vom putea ridica nivelul de joc. Adversarul ne-a pus în dificultate în multe momente, e clar că nu am fost la parametrii la ce ne așteptăm.
Așteptam mai mult de la Baiaram, de la Mora. Am avut multe emoții în prima repriză pe fază defensivă. Levski a găsit multe spații între liniile noastre. A fost un meci foarte greu. Am avut șansă că nu am luat și al doilea gol.
Am încredere că vom arăta mai bine la retur, că suporterii vom veni în număr mare și că vom reuși să întoarcem scorul. În momentul în care îl remarci pe Popescu, care a fost la înălțime, spui multe despre jocul echipei”, a declarat Pavel Badea, potrivit digisport.ro.
- Cât se termină Universitatea Craiova – Levski Sofia! Englezii au anunțat scorul exact și ce echipă merge mai departe
- Ultraşii Universităţii Craiova se revoltă contra deciziei clubului condus de Mihai Rotaru: „Cum, Ştiinţa, tocmai tu?”
- Dumitru Dragomir nu așteaptă minuni înainte de Craiova – Levski Sofia: „Mă tem că e greu”
- A venit verdictul! Ce șanse are Craiova să întoarcă rezultatul cu Levski Sofia în turul 2 preliminar UCL
- Lovitură pentru Universitatea Craiova! Titularul care a fost OUT în prima manșă cu Levski nu joacă nici în retur

































