Echipa Farul Constanţa a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-2, gruparea Csikszereda FK, în etapa a patra din Superligă.
Farul a condus clar, dar Csikszereda a fost la un pas să revină în joc după ce a marcat două goluri. Ovidiu Sabău a criticat jucătorii pentru evoluţia din repriza secundă.
„Am fost supărat pentru că nu mi-a plăcut deloc cum a arătat echipa în a doua repriză și, din păcate, anumiți jucători care au intrat pe teren. Discuția a fost să se lupte pentru fiecare minge, pentru că e foarte importantă victoria.
Mesajul nu a fost înțeles și te deranjează, pentru că eu consider că toți fac parte din această echipă, sunt plătiți și respectați. Și, când este nevoie trebuie să fie acolo, cu mai multă pasiune și determinare, să te scoată din astfel de situații.
Mi-a plăcut prima repriză. Foarte mulți jucători care au tot respectul și aprecierea mea. Majoritatea dintre ei au arătat excepțional, mai ales în prima repriză. Am controlat jocul, am jucat ce am pregătit, ce trebuia făcut în sistemul 3-4-2-1.
A doua repriză ne-am înțeles că trebuie să ieșim cu aceeași atitudine, să ținem mult de minge. Dar efectiv ceva s-a întâmplat și, din punct de vedere fizic, am început să cădem unul după unul.
Nu suntem cu toții la același nivel de pregătire, dar eu cred că într-o săptămână sau două îi vom aduce pe toți la același nivel”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
Constănţenii au 7 puncte şi sunt pe locul al treilea, deocamdată, în timp ce Csikszereda e ultima, cu patru înfrângeri în patru etape.
- Florin Prunea dat verdictul imediat după Dinamo – FC Voluntari: „Extraordinar. Fotbalist”
- Nuno Campos: „Ştiu că ne aşteaptă un meci greu cu Rapid!” Ce le cere jucătorilor după victoria cu Voluntari
- Cătălin Cîrjan a dezvăluit cum l-a ajutat pe Adrian Mazilu: „Fotbalul e viaţa noastră”. Ce spune de derby-ul cu Rapid
- Dinamo – Voluntari 4-0. Victorie fără drept de apel pentru „câini”
- Momente de panică cu Martin Pascual. Salvarea a intrat pe teren































