Dinamo a pierdut al doilea meci al sezonului, 1-2, pe terenul celor de la FC Argeş, rezultat care a produs discuţii la final, iar unul dintre cei mai exuberanţi în zona aceasta a fost Mamoudou Karamoko.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Atacantul francez a fost în centrul unor zvonuri cu privire la viaţa extrasportivă şi a vorbit despre această nemulţumire, totodată spunând că viitorul său la echipă nu este bătut în cuie.

Ce spune Andrei Nicolescu despre situaţia lui Mamoudou Karamoko

Preşedintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, a fost sincer în momentul în care a vorbit despre ceea ce a făcut Mamoudou Karamoko după meciul cu FC Argeş şi l-a urecheat public pe acesta pentru declaraţiile date.

„S-a stârnit acest zvon aiurea. Am fost şi noi afectaţi, clubul e afectat în primul rând, că, vezi Doamne, avem un jucător indisciplinat. Nu s-a întâmplat acest lucru. Au fost chestii exterioare din jurul nostru, dar n-au avut legătură cu el, iar el a fost supărat. N-a fost nimic, n-a fost indisciplinat, nu a fost despre el.

El a avut primele 60 de minute cu CFR total neinspirate, apoi a venit meciul de Cupă, unde Pinto a dat trei goluri, iar ca antrenor, ce să faci?! E destul de tânăr ca să mai crească două-trei trepte”, a spus Andrei Nicolescu la primasport.

Mamoudou Karamoko a intrat în ultimele luni de contract cu Dinamo

Sosit liber de contract la Dinamo, atacantul francez a fost de multe ori accidentat, însă în momentul în care a fost pe teren a reuşit să fie un om important. Totuşi, înţelegerea sa cu formaţia bucureşteană expiră la finalul stagiunii şi nu există semne că ar urma să fie prelungită.

Interesant este că în iarna trecută oficialii lui Dinamo au refuzat o propunere de transfer pentru atacantul din Hexagon de peste 1 milion de euro, sumă care ar fi fost importantă în contextul financiar al clubului.