Gata cu concertele, să înceapă fotbalul! Festivalul Untold s-a încheiat la Cluj și orice temeri că acesta va afecta în vreun fel clubul Universitatea Cluj au fost spulberate: gazonul de pe Cluj Arena „arată impecabil”, la doar câteva ore după ce au fost îndepărtate scenele și structurile care au acoperit gazonul.
Motivul pentru care gazonul a rezistat fără probleme este dat de lucrările de hibridizare care au avut loc în ultimul an. Următorul meci de pe Cluj Arena va avea loc peste o săptămână, când Universitatea joacă împotriva celor de la UTA Arad.
„Lucrările de hibridizare făcute de Consiliul Județean, profesionalismul societății de mentenanță și măsurile luate de organizatorii Untold au dat rezultatele dorite. Gazonul arată impecabil și este pregătit pentru competițiile de fotbal.
Le mulțumesc pe această cale colegilor mei de la Consiliul Județean care se ocupă de Cluj Arena și tuturor colaboratorilor. Mă bucur că și în acest an am avut un Untold reușit, spectaculos, iar Consiliul Județean, prin stadionul Cluj Arena, a pus la dispoziție scena principală și esența acestui festival.
Le mulțumim celor care ne-au trecut pragul pe Cluj Arena și îi așteptăm și la anul!” spune președintele Consiliului Județean Cluj.
Anunțul Consiliului Județean din Cluj ridică și semne de întrebare cu privire la starea gazonului de pe Arena Națională, acolo unde nu poate avea loc partida dintre Dinamo și FCSB.
- Au ratat transferul jucătorului fost la FCSB și l-au convins pe fotbalistul care a retrogradat cu Dinamo să semneze
- „Gigi vrea asta, nu Baciu”. Mihai Stoica, reacție categorică după ce FCSB s-a încurcat cu Sepsi
- Fost jucător la ambele echipe, Lobonț a dat verdictul înainte de Rapid – Dinamo
- Schimbare la schimbare! LPF intervine și anunță unde se joacă, în cele din urmă, FCSB – FC Botoșani
- Răsturnare de situaţie în cazul derby-ului Dinamo – FCSB? Anunţul lui Andrei Nicolescu: „Am vorbit cu domnul Ciucu”



































