David Popovici e cu gândul la recordul mondial de la 100 m liber (46.40) şi asta s-a văzut şi în prima lui apariţie la Campionatele Europene de la Paris, unde românul a obţinut cel mai bun timp din serii, avansând astfel în semifinale.
Şi asta nu e tot! Timpul obţinut de sportivul legitimat la Dinamo la Paris, 47.13, este cel mai bun din faza seriilor din istoria Campionatelor Europene. Ceea ce spune totul despre forma „Rechinului”.
Performanţă istorică pentru David Popovici la Campionatele Europene
Interesant e că tot David Popovici deţinea cea mai bună performanţă din serii, una venită la Roma, în 2022. Atunci, el urca în semifinale, cu 47.20 secunde şi, ulterior, bătea recordul mondial de la acea vreme în finală (47.86).
„(n.r. – dobori recordul mondial?) Niciodată nu știi unde se va ajunge, dar eu cred că mă pot apropia de recordul mondial. Cel puțin”, a spus Popovici, după cursa de la Paris, citat de fanatik.ro.
David Popovici, în semifinale la proba de 100 m liber
Multiplul campion la înot David Popovici s-a calificat fără probleme, marţi, în semifinalele probei de 100 m liber din cadrul Campionatului European de nataţie, la Paris, el reuşind cel mai bun timp în serii.
Popovici, care a concurat în ultima serie, a înregistrat timpul 47.13.
Al doilea în serii a fost croatul Jere Hribar, cu timpul 47.80, iar al treilea spaniolul Luca Hoek le Guenedal (47.90).
La 100 m liber au concurat şi Eric Ştefan Andrieş şi Patrick Sebastian Dinu, însă ei nu s-au calificat în semifinale. Dinu a terminat seriile pe locul 27 (48.83), iar Andrieş s-a clasat pe locul 58 (49.79).
Semifinalele au loc în această seară, de la ora 20:32. Finala este programată miercuri seară.
- Rivalul lui David Popovici nu are dubii la Campionatele Europene de la Paris: „Va câştiga şi la 100m, şi la 200m”
- David Popovici înoată în semifinalele probei de 100 m liber la Europene, la ora 20:36 LIVE TEXT
- Rivalul lui David Popovici, mesaj arogant după calificarea în semifinalele Europeanului de la Paris
- David Popovici, savuros după evoluţia magistrală de la Europene: „Dacă îţi spun, va trebui să te omor”
- „Mă pot apropia de recordul mondial”. David Popovici, prima reacție după debutul magistral de la Europenele de la Paris



































