În acest weekend începe sezonul și în Ligue 1, iar prima etapă are un duel tare: Paris Saint-Germain împotriva lui Rennes.
Conform calendarului competițional, meciul trebuia să aibă loc pe Parc des Princes, în PSG a solicitat ca meciul să fie mutat pe terenul adversarei, iar Liga din Franța a acceptat cererea. Ce se întâmplă însă cu meciul retur?
Două meciuri pe același teren?
Solicitarea celor de la PSG ca meciul să nu aibă loc pe terenul lor a venit după ce terenul de pe Parc des Princes a devenit impracticabil, din cauza caniculei puternice care a lovit Franța în această vară. Un anunț surprinzător în condițiile în care arena lui PSG era considerată una dintre cele mai bune din Europa din punct de vedere al gazonului, iar PSG are alocat un buget semnificativ pentru a păstra gazonul în condiții optime.
Cei de la PSG spun însă că temperaturile foarte ridicate au „accelerat deteriorarea gazonului de pe Parc de Princes, iar acest este serios afectat cu câteva zile înainte de meciul care urmează să aibă loc între PSG și Rennes”. Apoi, cei de la PSG le-au mulțumit celor de la Rennes că au acceptat să organizeze ei în timp record partida. Liga Profesionistă, informată sâmbăta trecută de situație, a inspectat gazonul arenei din Paris și a determinat că este o situație excepționale. Astfel existau trei variante: mutarea meciului pe altă arenă din zonă, dar niciuna dintre variante nu avea aprobare pentru a organiza meciul; amânarea partidei; organizarea meciului pe arena lui Rennes. A fost aleasă ultima dintre variante, iar Rennes a acceptat.
Doar că acum apare altă problemă. Pentru că Rennes susține că regulamentul menționează clar că „meciul retur trebuie să aibă loc pe arena unde era programată inițial, exceptând prezența unor circumstanțe excepționale”. Cu alte cuvinte, situația cu gazonul de pe Parc des Princes de acum nu reprezintă o situație excepțională care să aibă un impact asupra restului programului. Cei de la PSG susțin însă că este vorba despre o situație excepțională și că ar trebui ca meciul retur să aibă loc la Paris. Liga trebuie să ia acum o decizie.
Cel mai probabil, PSG va avea câștig de cauză și meciul retur se va juca la Paris. Asta pentru că există și un precedent din sezonul 2014/2015 când duelul dintre Montpellier și Lyon a fost întors: s-a jucat prima manșă la Lyon după ce Stade de la Mosson a suferit daune semnificative din cauza unor inundații. Lyon a acceptat să organizeze primul meci, iar returul s-a jucat acasă la Montpellier.
- Veste cruntă pentru Luis Enrique: 3 etape de suspendare pentru starul lui PSG
- Paul Pogba, out de la Monaco
- Imaginea anului: puștiul de 18 ani de la Lens, singur pe tunel în timp ce colegii ridicau trofeul deasupra capului
- Luis Enrique a răbufnit după înfrângerea din Supercupă! Întrebarea care l-a făcut să plece de la conferință: „La revedere!”
- Uluitor! Lens a învins-o în 10 oameni pe PSG şi a câştigat în premieră Supercupa Franţei!

































