Farul Constanța dă o nouă lovitură pe piața transferurilor: l-a vândut pe tânărul atacant Iustin Doicaru pentru 1,5 milioane de euro, anunță Fanatik!
Turcii de la Rizespor au câștigat lupta pentru semnătura lui, iar Farul va păstra și 15% dintr-un viitor transfer al lui Doicaru.
Trei goluri în startul de sezon
Iustin Doicaru a început extraordinar acest sezon. A marcat în partidele cu U Cluj, FCSB și Csikszereda, iar cu Farul a dat un assist. Prilej pentru Farul să-i pună pe masă un contract nou, cu clauză de reziliere de 1,5 milioane de euro. Probabil nici oficialii Farului nu își imaginau că această clauză va fi activată doar o săptămână mai târziu!
Doicaru urmează să semneze un contract pe 5 ani cu Rizespor, echipă la care evoluează și Valentin Mihăilă, cel care nu a jucat însă vreun minut în acest sezon. Rizespor are 3 puncte după primele două etape, însă singurul gol marcat a fost din penalty. În atac, antrenorul Ucar Recep s-a bazat până acum pe Ahmed Kutucu, Abedire Mebude și Ali Sowe.
Doicaru a explodat în acest start de sezon, după ce în stagiunea precedentă jucase în doar 11 partide, fiind chinuit și de niște probleme medicale.
- Gigantul din Rusia care vrea să-l transfere Assad Al-Hamlawi. Suma cerută de Mihai Rotaru pentru atacant
- FC Botoşani a învins FK Csikszereda, scor 1-0. Ardelenii au avut un jucător eliminat din minutul 18
- Universitatea Craiova a anunțat cât lipsește Adi Rus după accidentarea din meciul cu FC Voluntari
- Cu oferta pe masă, Universitatea Craiova i-a decis viitorul lui Anzor Mekvabishvili
- Adversarii lui Dinamo, anunț surprinzător: „Suntem câini cu toții! I-am spus și lui Andrei Nicolescu”

































