Sepsi OSK și-a încheiat perioada de invincibilitate pe teren propriu, asta după ce a fost învinsă cu scorul de 2-0 de liderul Dinamo București. Covăsnenii au avut o primă repriză de coșmar și nu au mai avut capacitatea de a reveni în partea secundă pe tabelă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ovidiu Burcă a tras concluziile după finalul partidei și a explicat unde anume s-a făcut diferența în acest meci de la Sfântu Gheorghe.

Ovidiu Burcă: „Simțeam că au o viteză în plus”

Dinamo București a plecat cu toate cele trei puncte de la Sfântu Gheorghe, asta după ce a făcut o primă repriză de excepție în fața echipei antrenate de Ovidiu Burcă.

După fluierul final, tehnician formației nou promovate a recunoscut superioritatea adversarului și a explicat care este marele său regret după acest meci.

„N-am decât să îi felicit. Am întâlnit o echipă mai bună decât noi. Singurul meu regret e că am primit acel gol din fază fixă. Știam că acela e punctul lor forte, am pregătit o săptămână acest lucru.

Am arătat anumite momente, am creat și anumite ocazii, însă simțeam că au o viteză în plus față de noi. Mulți jucători mai valoroși decât ai noștri. Am încercat să facem un pressing avansat.

Au acest portar, acest jucător cu care practic joacă în 12 fotbaliști. Regretul meu este că am primit acel gol din fază fixă, nu știu cum ar fi fost meciul fără acel gol. Și băieții din teren au simțit același lucru, că este o echipă bună și cu jucători valoroși”, a declarat Ovidiu Burcă, potrivit digisport.ro.