Preț uriaș pentru mingea cu care Diego Maradona a scris istorie la Cupa Mondială în Anglia – Argentina
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, la Cupa Mondială din 1986, a fost vândută la licitaţie pentru 3,35 milioane de dolari (2,9 milioane de euro) la Heritage Auctions, în Statele Unite, informează EFE.
Vânzarea mingii, cu care Maradona a marcat golul supranumit „Mâna lui Dumnezeu”, nu s-a ridicat însă la nivelul aşteptărilor.
Suma incredibilă plătită pentru mingea cu care a fost marcat golul supranumit „mâna lui Dumnezeu”
Organizatorii se aşteapau ca licitaţia – care a început cu un preţ de pornire de 2,5 milioane de dolari – să doboare recorduri şi să ajungă la 10 milioane de dolari. Golul marcat de Maradona în victoria Argentinei cu scorul de 2-1 împotriva Angliei, în sferturile de finală ale CM 1986, a devenit emblematic în istoria fotbalului, după ce argentinianul a sărit şi a lovit mingea cu pumnul, dar arbitrul nu a văzut infracţiunea şi a validat golul.
Ulterior, după ce Argentina a câştigat trofeul la Mondialul respectiv, Maradona a susţinut că golul său a fost marcat „puţin cu capul lui Maradona şi puţin cu mâna lui Dumnezeu”.
Dezamăgirea faţă de preţul final de vânzare a fost confirmată nu doar pentru că acesta nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, ci şi pentru că tricoul purtat de starul argentinian în acelaşi meci a fost licitat în 2022 pentru peste opt milioane de euro, devenind una dintre cele mai scumpe piese de colecţie sportivă vândută vreodată, notează agerpres.