Denis Drăguș nu pare să facă parte din planurile antrenorului de la Trabzonspor în acest sezon, iar un împrumut la o altă echipă ar fi de bun augur pentru fotbalist, mai ales în contextul în care încep partidele din Liga Națiunilor.
Gigi Becali ar fi găsit modalitatea prin care să-l transfere pe râvnitul atacantul român, iar pentru asta, este dispus să scoată din buzunare suma de 750.000 de euro.
FCSB ar vrea să-l împrumute pe Denis Drăguș
Denis Drăguș nu are de gând să renunțe la banii pe care îi mai are de încasat de la Trabzonspor, dar situația nu este deloc una plăcută pentru fotbalistul român, care nu beneficiază deloc de minute înainte de pauza internațională.
După plecarea lui Daniel Bîrligea, gruparea roș-albastră are nevoie disperată de un atacant, lucru care l-ar putea determina pe Gigi Becali să forțeze transferul lui Denis Drăguș, anunță fanatik.ro.
Chiar dacă varianta unei mutări definitive este scoasă din calcule, finanțatorul este dispus să achite 750.000 de euro pentru a-l împrumuta pe internaționalul român. Ar fi singura variantă care ar fi pe placul tuturor, mai ales că Becali a promis că îi oferă salariu de un milion de euro.
Mihai Stoica simte că Drăguș vine la FCSB
Mihai Stoica a oferit un discurs misterios în ziua în care Daniel Bîrligea a fost prezentat oficial de către italienii de la Frosinone. Oficialul celor de la FCSB simte că Drăguș i-ar putea lua locul.
„Am o presimțire că va fi Drăguș, așa cred. Așa simt eu, nu am avut nicio discuție. Știu că a făcut pregătirea cu Trabzonspor. Nu a jucat în meciuri, dar a făcut pregătirea cu Trabzonspor.
Bîrligea are o calitate excepțională. Marchează goluri ușor. Rețineți multe goluri marcate cu stângul din afara careului, goluri fenomenale cu UTA, cu Dinamo a marcat un gol sărind cu capul la nivelul pieptului lui Boateng.
Drăguș are alte calități. Are o tehnică mai bună, este jucătorul cu cele mai multe driblinguri în raport cu minutele jucate în Turcia. În condițiile în care el nu a marcat niciun gol”, a declarat Mihai Stoica, potrivit primasport.ro.
- Campionul european cu Spania ajunge la CFR Cluj! Marian Copilu aduce starul de la Real Madrid în Gruia
- Atenție, FCSB: atacantul propus lui Gigi Becali a dat 2 goluri în 11 minute în Liga 1
- U Cluj – Petrolul Ploiești LIVE TEXT (21:00). Duel tare în Ardeal. Echipele probabile
- Probleme serioase pentru CFR Cluj! Răzvan Zăvăleanu a făcut anunțul: „Datoriile sunt mai mari”
- Pavel Badea surprinde! De câte ori trebuia demis Filipe Coelho de la Universitatea Craiova: „El este răspunzător”

































