Anzor Mekvabishvili (25 de ani) a plecat de la Universitatea Craiova! Colegul celebrului Khvicha Kvaratskhelia (25 de ani) de la naţionala Georgiei s-a transferat la Chicago Fire, în SUA. Mekvabishvili va avea ocazia să se dueleze în MLS cu Lionel Messi (39 de ani) şi cu Louis Munteanu (24 de ani).
Craiova îl vinde pe Mekvabishvili cu o sumă apropiată de 2 milioane de euro, păstrând şi procente dintr-un transfer viitor al jucătorului. Georgianul e cotat la 2 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com. Mekvabishvili are 33 de meciuri jucate pentru naţionala Georgiei.
OFICIAL | Anzor Mekvabishvili a fost transferat de Craiova la Chicago Fire
„Mulțumim pentru tot, Anzor Mekvabishvili! 💙
Universitatea Craiova anunță transferul definitiv al mijlocașului georgian Anzor Mekvabishvili la Chicago Fire.
Anzor părăsește Bănia după ce, alături de Știința, a câștigat tot ce se putea câștiga în fotbalul românesc: Campionatul, Cupa și Supercupa.
A luptat pentru fiecare minge, a purtat cu mândrie alb-albastrul și a devenit unul dintre noi. Drumul său continuă peste Ocean, dar numele lui va rămâne pentru totdeauna în istoria Științei.
Îți mulțumim pentru tot și îți dorim mult succes în noua aventură!”, a transmis Universitatea Craiova, pe Facebook.
Chicago Fire l-a prezentat şi ea oficial pe Anzor Mekvabishvili
Formaţia americană Chicago Fire l-a prezentat şi ea oficial, pe conturile de socializare, pe mijlocaşul georgian Anzor Mekvabishvili. „Bine ai venit la Chicago, Anzor”, a transmis formaţia americană.
- Dorit de FCSB, Jovo Lukic şi-a decis viitorul imediat după U Cluj – Petrolul
- FCSB negociază mai multe transferuri pe final de mercato! Ce a spus Mihai Stoica de Drăguş, Muhar şi Korenica
- „Nu e bătăuş” Cum l-a numit Giani Kiriţă pe Vali Creţu, după scandalul în care acesta a fost implicat cu Mihai Stoica!
- Giani Kiriţă, mesaj direct pentru Gigi Becali înaintea derby-ului Dinamo – FCSB: „Să vină stăpânul în vestiar”
- Suma propusă de americani pentru transferul lui Cătălin Cîrjan! Dinamo a venit cu răspunsul

































