Finalul primei reprize a duelului dintre Sporting Lieşti şi Dinamo, din grupele Cupei României, a adus 3 goluri pentru formaţia bucureşteană, dar şi o problemă în perspectiva derby-ului de peste câteva zile, contra celor de la FCSB.
Cătălin Cîrjan a fost trimis titular de către Nuno Campos, iar decarul a ăunctat din lovitură de la 11 metri şi a dedicat golul copilului său care tocmai s-a născut.
Cătălin Cîrjan, accidentat în duelul dintre Sporting Lieşti şi Dinamo
Totuşi, în minutul 38, după o incursiune în ofensivă în care a driblat mai mulţi adversari şi a fost deposedat în cele din urmă, Cătălin Cîrjan s-a probuşit pe gazon şi a cerut intervenţia medicilor pentru că nu mai poate continua partida.
Din câte se pare, problema fotbalistului de la Dinamo ar fi la genunchiul stâng, iar tehnicianul lusitan nu a riscat deloc şi l-a schimbat imediat, în locul său intrând Ianis Tarbă. Partea îmbucurătoare ar fi că decarul trupei bucureştene a dat semne că poate să joace în continuare.
Sâmbătă, cei de la Dinamo urmează să joace pe Arcul de Triumf marele derby cu FCSB.
Dinamo XI vs Sporting Lieşti
- Dinamo: Roşca – Opriş, Duţu, Fetai, Radu – Mazilu, Verreth, Mărginean, Cîrjan – Musi, Pop
- Rezerve: Alaa, Irimia, Pascual, Opruţ, Mihai, Pinto, Armstrong, Tarbă, Hinsta
Cătălin Cîrjan a primit o ofertă din MLS
Ultimele ore din perioada de mercato au adus o ofertă primită de Dinamo pentru transferul lui Cătălin Cîrjan. Cei de la Minnesota United au propus un împrumut al acestuia, după care 3,4 milioane de dolari pentru un transfer definitiv, plătiţi în 2027.
Se pare că propunerea nu este pe placul celor de la Dinamo şi fotbalistul o să continue în Liga 1 cel puţin până în iarnă. Reamintim faptul că în urmă cu 6 luni a existat o propunere de 4 milioane de euro de la Metalish Harkov, din Ucraina, însă jucătorul a refuzat oferta şi a semnat un nou contract, care conţine o clauză de reziliere de 5 milioane de euro.
- Sporting Lieşti – Dinamo 0-3, ACUM, în grupele Cupei României. Toate rezultatele zilei
- FC Argeș – FCSB LIVE TEXT (21:30). Echipele probabile în cel mai tare meci din Cupa României. Cristi Tănase dă lovitura de start
- Suspendat cu Petrolul, Cristiano Bergodi le-a transmis un mesaj jucătorilor săi, care au câştigat în 10 oameni
- U Cluj – Petrolul 1-0. În 10 oameni, „Şepcile roşii” au dat lovitura! Şumudică, debut cu dreptul. Rezultatele zilei din Cupă
- Marius Şumudică a răbufnit după ce un jucător important a fost vândut de CFR! Mesaj pentru Varga: „Nu sunt colacul de salvare”































