Cătălin Cîrjan a reuşit să marcheze în victoria obţinută de Dinamo, 4-1, contra celor de la Sporting Lieşti, în grupele Cupei României, iar decarul formaţiei bucureştene a ieşit accidentat de pe teren înainte de pauză.
Fotbalistul „Câinilor” a vorbit despre faza la care s-a lovit şi care a determinat înlocuirea sa cu Ianis Tarbă. Cîrjan dă asigurări că lovitura primită nu este una puternică şi astfel el va fi apt pentru următorul meci al lui Dinamo, contra celor de la FCSB.
Cătălin Cîrjan va fi apt pentru duelul dintre Dinamo şi FCSB
Alb-roşii vor da piept cu marea rivală sâmbătă, de la ora 20:30, într-un duel ce se va disputa pe Arcul de Triumf. Cătălin Cîrjan spune că va fi capabil să joace, în ciuda accidentării din duelul cu Sporting Lieşti.
„Planul era să joc până la pauză, am avut avea lovitură oarbă, am simţit ceva la genunchi. A fost doar o lovitură, stau cu gheaţă în seara asta şi o să fie bine. Mister a decis să mă scoată şi cred că a fost cel mai bine aşa. Pentru noi fiecare meci e important, am vorbit în vestiar să facem totul ca la un meci normal.
E dificil, terenul nu a fost cel mai bun, nu am vrut să ne accidentăm. În mintea noastră este să câştigăm, suntem pe primul loc în Liga 1, am triumfat şi în Cupa României. Ne pregătim de următorul meci acum”, a spus Cătălin Cîrjan la finalul confruntării.
Ce s-a întâmplat în ultimul meci dintre Dinamo şi FCSB
Ultima partidă dintre Dinamo şi FCSB s-a terminat cu victoria oaspeţilor, 2-1, în barajul de calificare în cupele europene. Acum, cele două îşi dau întâlnire din nou pe stadionul Arcul de Triumf, arenă care are probleme mari cu gazonul.
Au fost discuţii despre posibilitatea ca partida să se dispute la Cluj, însă în cele din urmă după intervenţia suporterilor din PCH meciul a rămas în Bucureşti.
- Nuno Campos, gata de derby-ul cu FCSB după ce Dinamo a dat recital în Cupă. Ce a spus despre situaţia lui Cătălin Cîrjan
- Gigi Becali s-a ţinut de cuvânt: două schimbări majore în echipa de start a FCSB-ului, la meciul cu FC Argeş
- Sporting Lieşti – Dinamo 1-4, în grupele Cupei României. Toate rezultatele zilei
- FC Argeș – FCSB LIVE TEXT (21:30), în grupele Cupei României. Echipele de start: roş-albaştrii au schimbat sistemul
- Probleme pentru Dinamo: Cătălin Cîrjan, accidentat cu Sporting Lieşti! Urmează derby-ul cu FCSB pentru „câini”





























