Dinamo București și FCSB au oferit un adevărat spectacol pe ”Arcul de Triumf”, într-un meci câștigat de formația antrenată de Nuno Campos cu scorul de 2-1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pascual a reușit o dublă pentru „câini”, iar ambele echipe au jucat în inferioritate numerică. Cîrjan a fost eliminat pe final, în timp ce Duarte a primit cartonașul roșu încă din prima repriză.

Cel mai bun jucător de pe teren a fost de la FCSB

După ce l-a pierdut pe Duarte în prima repriză, FCSB nu a contat în multe momente din punct de vedere ofensiv. Dinamo a tot presat la poarta lui Ștefan Târnovanu și a lovit de două ori prin faze fixe.

Portarul celor de la FCSB a fost însă remarcatul serii în acest joc, având mai multe parade fantastice în fața jucătorilor lui Nuno Campos. Românul a avut nu mai puțin de 12 intervenții salvatoare, 6 dintre acestea din interiorul careului.

Pentru evoluția solidă, statisticienii de la Sofa Score i-au oferit lui Târnovanu nota 10. A doua cea mai mare notă din acest meci i-a fost oferită spaniolului Pascual, marcator a două goluri (8,9).