Răzvan Marin, trimis din primul minut în duelul din grupa principală a Ligii Campionilor, dintre AEK Atena şi LASK Linz, a reuşit să marcheze golul startului de sezon din cea mai importantă competiţie la nivel de cluburi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Internaţionalul român, care este pe lista preliminară a lui Gică Hagi pentru meciurile din Liga Naţiunilor ce vor începe la finalul lunii septembrie, a arătat că nu şi-a pierdut calitatea de a da la poartă şi a înscris un gol superb.

Răzvan Marin, gol de senzaţie în duelul dintre AEK Atena şi LASK Linz, din Liga Campionilor

În minutul 21 al partidei de la Atena, o lovitură liberă de la marginea careului a fost obţinută de către formaţia gazdă, iar cel care şi-a asumat răspunderea să execute faza fixă a fost Răzvan Marin. Mijlocaşul este recunoscut pentru calitatea pe care o are când vine vorba de lovirea mingii şi a arătat din nou că nu este copleşit de importanţa momentului.

Astfel, internaţionalul român a şutat plasat, în forţă, la colţul lung, iar balonul s-a dus în vinclu. Putem spune că execuţia sa a adus aminte de un gol celebru din Champions League, marcat de Declan Rice, într-un meci cu Real Madrid, câştigat de Arsenal cu 3-0.

Ce scrie presa din Grecia după golul marcat de Răzvan Marin în Champions League

Jurnaliştii din Grecia nu s-au ferit de cuvinte şi au băgat execuţia lui Răzvan Marin în categoria celor care vor fi în istoria lui AEK Atena, despre care fanii vor discuta când îşi vor aduce aminte despre goluri celebre marcate de echipa favorită.

„Ce ai făcut, Marin, ce gol ai marcat! O execuţie care o să facă înconjurul lumii, care va fi discutată de fanii lui AEK pentru ani şi ani. Un gol magic şi un start excelent pentru echipă”, au scris cei de la Gazzetta.gr.