„Mă simt nerespectat”. Mihai Stoica s-a dezlănţuit şi l-a atacat pe Kyros Vassaras: „Sunt plătiți din banii noștri”
Mihai Stoica s-a dezlănţuit şi l-a atacat pe Kyros Vassaras. MM nu a trecut peste eşecul suferit de FCSB în derby-ul cu scandal cu Dinamo, scor 1-2, şi a cerut ca cei de la CCA să intervină şi să explice fazele controversate.
Kyros Vassaras nu a ieşit public să ofere declaraţii, după ce deciziile luate de Istvan Kovacs în derby-ul dintre Dinamo şi FCSB au fost în prim plan. Roş-albaştrii au fost extrem de nemulţumiţi în special după ce Andre Duarte a fost eliminat în prima repriză, pentru că l-a pălmuit pe Andrei Mărginean.
Mihai Stoica s-a dezlănţuit şi l-a atacat pe Kyros Vassaras
Mihai Stoica a criticat decizia lui Kyros Vassaras, de a nu reacţiona în urma controverselor din derby. MM şi-ar fi dorit să afle ce s-a discutat în camera VAR, înainte de deciziile luate de Istvan Kovacs pe teren.
De asemenea, preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB a declarat că se simte „nerespectat”, fiind extrem de nemulţumit de atitudinea avută de Kyros Vassaras. În sezonul trecut, în urma unor partide marcate de decizii controversate, şeful CCA intervenea şi explica cele întâmplate.
„Nu am primit nimic din partea Comisiei Centrale. Probabil va sesiza Federația sau se va autosesiza, așa cum a mai făcut-o.
Nu le pasă că noi vorbim, nu au niciun pic de respect pentru competitoare. Sunt plătiți din banii noștri, dar nu le pasă. I-am rugat: «Măcar dă-mi voie să vin eu să ascult (n.r. dialogul dintre arbitrul din camera VAR și central) și semnez că nu divulg».
Cheamă-mă și pe mine! Nu respecți nici vârsta, nici nimic, nici clubul! Măcar atât: «ascultă, vino și tu să vezi ce a zis ăsta!». Și eu semnez acolo că tac din gură.
Gata, am tăcut din gură, dar măcar știu și eu ce a fost acolo. Ăsta a fost un scandal-monstru, trebuia să iasă. Mă simt total nerespectat”, a declarat Mihai Stoica, conform primasport.ro.