"Bursucul" a ajuns în spital alături de alte persoane din club. În Gruia este un adevărat focar de infecţie. Nu mai puţin de 26 de jucători şi oameni din staff au fost infectaţi cu Covid-19.
Dan Petrescu nu crede că are coronavirus
„Ieri am vorbit cu Dan Petrescu. Era la spital, singur în cameră, la Cluj. A avut o temperatură peste 37 doar la Mogoșoaia. Pentru el cea mai mare problemă e că i-au venit toate cele 3 fete la Cluj și nu poate să se vadă cu ele. Azi face un test și, dacă testul iese negativ, se poate izola acasă.
El crede că e o răceală puternică, crede că e problemă pentru cei mai în vârstă. Problema e că se întrerupe campionatul, nu știi unde ești, locul 1 sau 2. Nu era speriat, ci dezamăgit. Înainte de meciul cu Craiova, pierdut cu 2-3, au apărut niste discuții. Trebuiau să se dea niște bani pe 25, nu s-au dat”, a declarat Ioan Becali pentru Prosport.
16 jucători și 10 membri din staff-ul lui CFR Cluj, inclusiv Dan Petrescu, au coronavirus. Sunt mai multe persoane infectate decât la Dinamo, acolo unde au fost raportate 21 de cazuri. Astfel, confruntarea dintre CFR Cluj și FC Botoșani a fost amânată.
- Este focar de infecţie la CFR Cluj
- 26 de persoane au fost testate pozitiv
- Reacţie surprinzătoare a lui Dan Petrescu
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Manchester City - Inter se joacă sâmbătă, 1 august, de la ora 14:30, LIVE în AntenaPLAY
- Gigi Becali s-a ţinut de cuvânt! Surprizele din primul 11 ale FCSB-ului! Alegerea riscantă a roş-albaştrilor
- Echipele de start la FK Auda – FCSB LIVE TEXT (19:00). Gruparea roș-albastră forțează calificarea în turul 3 Conference League
- Rapid vrea să transfere un jucător de 35 de ani din Liga a 2-a! Giuleştenii, ironizaţi: „Îi ajutăm, sunt amărâţi”
- Adrian Mititelu s-a uitat la Universitatea Craiova – Levski şi a reacţionat: „Mi-a plăcut!”
- Arbitrul de la finala Cupei Mondiale a rupt tăcerea. Ce a spus despre Messi și meciul câștigat de Spania

































