Octavian Popescu a fost împrumutat de FCSB la Levadiakos, formație preluată în această vară de Elias Charalambous, iar mutarea este privită cu o doză de circumspecție de către un fost dinamovist.
Cristi Pulhac a fost pus pe glume când a văzut că Tavi Popescu a fost cedat de FCSB în Grecia, mai ales că jucătorul a avut parte de o ultimă perioadă plină cu momente nedorite.
Cristi Pulhac, pus pe glume după transferul lui Octavian Popescu în Grecia
Fostul fundaș stânga al lui Dinamo a fost pus pe glume și a spus că Octavian Popescu nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, asta după ce s-a discutat în ultimii ani că talentul l-ar putea ducea pe jucătorul de la FCSB în cele mai bune campionate ale lumii.
„A plecat cu mașina în Grecia? E teambuilding (n.r. – fiindcă are foști colegi acolo)! Băi, eu când am răcit, nu am revenit în primul 11. A mâncat rece pe stomacul cald (n.r. – râde). Hai să-ți spun părerea mea. Faptul că ne uităm la imaginile astea… parcă pleacă la Parma! Înțelegi ce spun?
În momentul în care mergi la aeroport la un jucător pe care toată lumea l-a lăudat că are niște calități și la felul cum ne gândeam toți, plus patronul, că va lua 20 de milioane, că va juca prin Italia, Spania, la echipe mari… acum ne uităm la el…”, a spus Cristi Pulhac pentru sport.ro.
Ce a spus Octavian Popescu la plecarea din România
Jucătorul român spune că are speranțe în privința viitorului său și că așteptările sunt ca o nouă colaborare cu Charalambous și Pintilii să fie de bun augur.
„Sunt motivat să ajung înapoi în top şi sper să revin la echipa naţională. Sper să mă ajute (n.r. Charalambous şi Pintilii) şi eu să îi ajut la rândul meu. Nu a fost greu să iau decizia. Pentru un fotbalist e important să joace şi cred că din asta îţi câştigi încrederea”, a declarat Popescu.
- Gigi Becali, contrazis de Ionel Dănciulescu: „Nu o să fiu niciodată de acord cu aşa ceva”
- Marius Baciu, „ajutor de antrenor” la FCSB! A dat verdictul imediat: „Nu e o rușine”
- Octavian Popescu a avut mai multe oferte din Grecia: „Aşa s-a deturnat”. Cât de real a fost interesul lui Şumudică
- „Sper să revin la naţională!” Octavian Popescu a plecat la Levadiakos: „Ce restart? Mi-am dat restart!”
- Victor Becali, șocat de salariul cu care Denis Drăguș a fost convins să vină la FCSB: „Sunt convins că va juca”
































