Comportamentul jucătorilor de la Inter Miami, echipă la care evoluează şi Leo Messi, a fost criticat dur de către fostul star al naţionalei americane de fotbal, care a fost în carieră inclusiv la Bayern Munchen.
Landon Donovan nu este de acord cu modul în care fotbaliştii trupei din MLS gestionează momentele în care nu reuşeşc să-şi învingă adversarii şi de acolo vine o frustrare ce duce la evenimente nedorite.
Atitudinea celor de la Inter Miami l-a supărat pe fostul jucător de la Bayern Munchen
Fostul atacant trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia în care se află adversarii celor de la Inter Miami, asta pentru că echipa lui Leo Messi nu se comportă profesionist la finalul partidelor din MLS.
„De fiecare dată când pierd sau fac egal, jucătorii de la Inter Miami caută ceartă, ţipă la arbitri, au scandal cu adversarii. E suficient, gata, daţi mâna cu adversarii la final şi duceţi-vă la vestiare. Nu trebuie să se termine mereu aşa. Îşi fac foarte mulţi duşmani în acest fel. Mi s-a luat. Se întâmplă uneori, dar la ei chiar în fiecare săptămână? Mereu să faci asta?”, a spus Landon Donovan citat de AS.
Inter Miami, campioană în sezonul trecut de MLS
Transferul lui Leo Messi la formaţia patronată de David Beckham a adus, în cele din urmă, un rezultat istoric pentru echipa înfiinţată în 2018 de către fostul fotbalist englez de la Manchester United, AC Milan sau Real Madrid. În 2025, Inter Miami a triumfat în cursa pentru trofeul MLS, fiind obiectivul principal pe care americanii şi l-au propus după ce l-au convins pe Messi să semneze.
Totuşi, în actuala stagiune au existat mai multe meciuri în care forma grupării din Miami nu a fost la nivelul aşteptărilor. După 45 de meciuri, trupa lui Messi a strâns 45 de puncte şi se află pe locul 2 al clasamentului.
- A scris istorie în Argentina şi acum a fost numit noul selecţioner!
- Sergio Ramos, revenire de senzaţie în fotbalul mare: discuţii pentru transferul în Premier League!
- Liverpool poate să bată recordul de transfer cu jucătorul despre care Ancelotti a spus „nu ştie cât de sus poate ajunge”
- Lamine Yamal s-a comparat cu Messi şi Ronaldo, iar la final a spus de ce este mai bun
- Lovitură pentru Zeljko Kopic în Polonia! Chiar fostul jucător de la FCSB a făcut anunţul


































