FCSB – Petrolul, meciul care încheie etapa a 9-a din Liga 1, se joacă luni seară, de la ora 21:00, şi va fi transmis în format LIVE TEXT pe AS.ro şi în aplicaţia Antena Sport.
Cu ocazia acestui duel, FCSB revine pe Arena Naţională. Pe cel mai mare stadion nu s-au mai jucat meciuri din luna aprilie, deoarece s-au organizat diferite evenimente.
FCSB revine pe Arena Naţională la meciul cu Petrolul Ploieşti
Potrivit prosport.ro, interesul pentru meciul dintre FCSB şi Petrolul Ploieşti este peste media partidelor disputate de FCSB în acest sezon din postura de gazdă. Aproximativ 10.000 de suporteri ar urma să se afle în tribunele Arenei Naţionale la acest duel, mult sub capacitatea celui mai mare stadion al ţării. Ulimul meci al roş-albaştrilor pe acest stadion a fost tot împotriva celor de la Petrolul Ploieşti, pe 24 aprilie, în play-out. Atunci, FCSB s-a impus cu 3-1.
În debutul acestui sezon, FCSB a disputat meciurile de pe teren propriu pe trei stadioane diferite: Ghencea, Arcul de Triumf şi cel de la Târgovişte. Cele mai vehemente reacţii au fost atunci când derby-ul dintre Dinamo şi FCSB s-a jucat pe Arcul de Triumf.
Ultima partidă dintre FCSB şi Petrolul s-a disputat în luna martie, iar atunci formaţia gazdă a reuşit să se impună, 3-1, datorită golurilor reuşite de Florin Tănase, Tavi Popescu şi Darius Olaru, cei 3 jucători care nu mai sunt acum în lotul echipei.
După primele 8 meciuri din Liga 1, gruparea roş-albastră are 11 puncte şi este pe locul 8, în timp de „Găzarii” au 15 puncte şi se află pe poziţia a 4-a din clasament. Presiunea este cu atât mai mare pe cei de la FCSB, asta pentru că în runda trecută au pierdut derby-ul cu Dinamo, 1-2, iar Marius Baciu a primit un ultimatum din partea patronului: 4 puncte în meciurile cu Petrolul şi Universitatea Craiova.
- FCSB – Petrolul, ora 21:00 (LIVE TEXT). Drăguş şi Muhar pot debuta pentru trupa bucureşteană
- Basarab Panduru ştie cine îl poate înlocui pe Marius Baciu la FCSB: „E momentul potrivit”
- Giovanni Becali l-a făcut praf pe Tavi Popescu: „Crescut în junglă”. Episod uluitor cu reprezentantul Benficăi
- Jucătorul de la FCSB care a ajuns să aibă clauză de 25.000.000 de euro, după ce Gigi Becali a văzut o ştire cu Ronaldo
- Marius Baciu a surprins pe toată lumea după plecarea lui Octavian Popescu de la FCSB: „L-am văzut foarte nervos”

































