Veste proastă pentru fanii lui Dinamo! Cât va lipsi de pe gazon Alex Musi, după ce a fost operat
Alex Musi (22 de ani) a fost operat la menisc şi va lipsi de pe gazon mai bine de o lună. Aflat pe lista preliminară pentru meciurile României din Liga Naţiunilor, Musi nu va putea fi pe lista finală pentru partidele tricolorilor, pe care Gică Hagi (63 de ani) o va anunţa vineri.
Meciurile României din Liga Naţiunilor sunt exclusiv pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. Primele din cele 4 jocuri ale tricolorilor din Liga Naţiunilor sunt cele cu Suedia, din deplasare, de pe 25 septembrie, de la 21:45, şi cu Bosnia, de acasă, de pe 28 septembrie, tot de la 21:45.
Alex Musi va lipsi mai bine de o lună de pe gazon!
Adus gratis de la FCSB, într-un schimb de jucători cu Dennis Politic, Gigi Becali plătind şi circa 1 milion de euro în plus, Alex Musi a devenit unul din cei mai importanţi jucători pentru Dinamo.
Tânărul fotbalist, care are contract cu Dinamo până în vara lui 2029, este cotat la 1.8 milioane de euro de către transfermarkt.com. Dinamo a avut, recent, o ofertă de 1.8 milioane de euro pentru Musi, din MLS, de la New York City, pe care conducătorii alb-roşiilor au refuzat-o. Ei i-au stabilit preţul lui Musi la 3 milioane de euro.
2 goluri în 7 meciuri a marcat Alex Musi în campionat, în acest sezon. A reuşit o dublă şi în meciul din Cupa României disputat de „câini” cu Sporting Lieşti, şi câştigat de Dinamo cu 4-1.
În sezonul trecut, Musi a înscris 7 goluri şi a dat 2 assist-uri în 36 de meciuri disputate în campionat. A reuşit un gol în 3 meciuri în Cupa României.