Antrenorul Academicii Clinceni nu înţelege de ce mijlocaşul de 31 de ani nu poate să se mai antreneze alături de echipă până va ajunge în faţa comisiei de anchetă.
Ilie Poenaru a sărit în apărarea lui Paul Pîrvulescu
"Nu ştiu cu ce să te dopezi! Noi, la Clinceni, cu ce să ne dopăm? Cu apă plată, cu aspirine şi vitamina C? Că de altceva nu avem parte! Noi, mă refer la fotbalul românesc, ne prăbuşim din punct de vedere financiar şi mai avem timp de dopaje?
De ce a fost suspendat? În momentul de faţă i se ia dreptul la muncă. Vorbim de nişte lucruri care s-au întâmplat cu mulţi ani în urmă. De ce nu îl lasă să se antreneze până la proba contrarie? Nu are voie să fie în cadrul echipei, dar ce a făcut, a omorât pe cineva? Normal că l-am certat pentru discuţiile alea, nu trebuia să facă aşa ceva. Poţi să-ţi închei cariera dintr-o glumă, dintr-o prostie. El mi-a spus că a fost mai mult ca o glumă.
Eu aveam nevoie de el, de experienţa lui. Nu putem să îl acuzăm de nimic, a spus nişte cuvinte, nu e nimic demonstrat. Cum să demonstrezi aceste lucruri după atât de mult timp? Am înţeles că nu este vorba despre FCSB. A mai fost prin Polonia, a mai fost prin Austria. Eu ce vină am? Este un jucător important pentru noi. Dacă mâine se va demonstra, va suporta consecinţele. Şi noi vom recurge la nişte sancţiuni", a declarat Ilie Poenaru pentru AntenaSport.
Paul Pîrvulescu a susţinut că a făcut terapie cu injecţii în venă, procedură interzisă. ANAD s-a autosesizat şi l-a suspendat provizoriu începând cu 3 iunie.
Fotbalistul Clinceniului a mai jucat, de-a lungul carierei, la Gaz Metan, FCSB, Viitorul, Voluntari, ASA Tg. Mureş, St. Polten, Wisla Plock şi Poli Iaşi.
- Paul Pîrvulescu a fost suspendat pentru dopaj
- A jucat 18 meciuri pentru Clinceni în această ediţie de campionat
- Pîrvulescu a fost chemat să îşi susţină nevinovăţia
- Deportivo La Coruna - Real Madrid e live în AntenaPLAY, pe 12 august, de la ora 22:00
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Botoșani – Corvinul 0-0. Moldovenii lui Marius Croitoru rămân fără victorie în noul sezon
- Cum ar putea să se joace meciuri de Champions League în Giuleşti. Anunţul surprinzător făcut
- Jucătorul ofertat de Universitatea Craiova s-a dus la patron şi a cerut transferul!
- Sepsi – FCSB LIVE TEXT (21:30). Roş-albaştrii caută al treilea succes al sezonului. Echipele de start
- Barcelona îi poate da o lovitură uriaşă lui Cristi Chivu. Starul lui Inter, dorit pe Camp Nou


































